Doar o săptămână a rezistat Cristi Aldescu la șefia Serviciului de Ambulanță Județean Gorj! Ministerul Sănătății a emis un ordin privind revocarea acestuia din funcția de manager general interimar și înlocuirea sa cu fostul manager al Spitalului Județean Târgu Jiu, Tiberiu Tătaru. Fostul lider sindical Aldescu a fost numit prin ordin al ministrului Sănătății, mandatul de interimar al acestuia începând cu data de 1 septembrie.
Ieri, ministrul sănătății, Alexandru Rafila a dat un nou ordin, prin care l-a revocat pe Cristi Aldescu din funcție. În aceeași zi, șeful de la Sănătate l-a numit, tot prin ordin, pe Tiberiu Tătaru, în funcția de manager interimar la Salvare. Acesta va ocupa postul până la revocarea unilaterală din funcție, dar nu mai mult de 6 luni, managerul urmând să beneficieze de un salariu de baza de aproape 20.000 de lei.