Alba și-a rezolvat problema cu gunoaiele, Gorjul este cu deșeurile până la gât

0
355

 

Centrul de Management Integrat al Deşeurilor de la Galda de Jos, o investiţie cu fonduri europene, a devenit de vineri operaţional, cu o întârziere de câţiva ani, din cauza diferitelor contestaţii depuse de-a lungul vremii. Până la începutul acestui an, gunoaiele din Alba ajungeau la Targu Jiu. Acum, gunoaiele din Gorj sunt duse la Severin.

 

Sistemul este operat de către o asociere de două firme, în baza contractului nr. 3026/248/09.02.2021, încheiat cu Consiliul Judeţean Alba, ce are ca obiect delegarea prin concesiune a operării instalaţiilor de gestionare a deşeurilor municipale realizate în cadrul Proiectului Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Alba, respectiv: transferul deşeurilor municipale şi asimilabile, deşeurilor din parcuri şi grădini, deşeurilor stradale, cu excepţia celor cu regim special, prin staţiile de transfer Tărtăria şi Blaj; sortarea deşeurilor municipale şi asimilabile prin Staţia de sortare din cadrul Centrului de Management Integrat al Deşeurilor Galda de Jos; organizarea prelucrării, neutralizării şi valorificării deşeurilor municipale şi asimilabile, deşeurilor din parcuri şi grădini, deşeurilor stradale prin Staţia de Tratare Mecano-Biologică din cadrul Centrului de Management Integrat al Deşeurilor Galda de Jos.
Totodată, contractul mai prevede depozitarea controlată a deşeurilor municipale în Depozitul ecologic de deşeuri Galda de Jos; stocarea temporară în cadrul CMID Galda de Jos/Staţia de trasfer Tărtăria/Staţia de transfer Blaj, valorificarea/eliminarea deşeurilor voluminoase provenite de la populaţie şi agenţi economici, neasimilabile celor menajere (mobilier, deşeuri de echipamente electrice şi electronice etc.); stocarea temporară în cadrul CMID Galda de Jos/Staţia de transfer Tărtăria/Staţia de transfer Blaj, eliminarea deşeurilor periculoase din deşeurile municipale rezultate din îngrijiri medicale acordate la domiciliu pacientului sau cele rezultate din activitatea de îngrijiri medicale acordate în cabinete medicale amplasate în condominii, cu acelaşi regim cu cel al deşeurilor periculoase rezultate din activitatea medicală, conform reglementărilor legale specifice; stocarea temporară, valorificarea/eliminarea DEEE-urilor provenite de la populaţie şi de la agenţii economici.

Durata contractului este de 6 ani
Centrul de la Galda de Jos este parte componentă a Sistemului de Management Integrat al Deşeurilor, care reprezintă infrastructura de deşeuri la nivelul judeţului, cu două componente: colectarea la nivelul populaţiei, operată de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ADI Salubris pe 4 zone ale judeţului, şi sistemul de depozitare, ce are în componenţă 3 staţii de sortare la Aiud, Zlatna şi Baia de Arieş, realizate pe fonduri PHARE şi un program pilot de reabilitare a zonelor Zlatna şi Copşa Mică şi staţia de transfer de la Abrud.
Proiectul, în valoare totală de aproximativ 47 milioane de euro, din care granturi UE de circa 37 milioane de euro, a impus realizarea de instalaţii noi şi integrarea celor existente, precum şi închiderea a 7 depozite neconforme, lucrări realizate până la sfârşitul anului 2017.
Potrivit comunicatului, proiectul a avut două faze, în cadrul a două exerciţii financiare – POS Mediu 2007-2013 şi POIM 2014-2020, cu valori aproximativ egale – aproximativ 23,9 milioane de euro şi 23,2 milioane de euro.
„Tarifele vor putea fi stabilite după cel puţin o lună de la implementare. Acestea trebuie să se încadreze, conform contractului de finanţare, în nivelul de suportabilitate al populaţiei (conform decizei referitoare la zona cea mai săracă a judeţului), iar orice majorare de tarif se poate face numai prin hotărâre a CJ şi trebuie să fie bine fundamentată”, se precizează în comunicatul semnat de preşedintele CJ Alba, Ion Dumitrel.
În primăvara lui 2013, autorităţile judeţene anunţau că Alba va dispune, până la finalul anului 2015, de un ”Sistem de Management Integrat al Deşeurilor”, o investiţie de zeci de milioane de euro, ce presupunea realizarea unui Centru de Management al Deşeurilor, amplasat în Galda de Jos, şi a două staţii de transfer în Blaj şi Tărtăria.
Finalizat de câţiva ani, Centrul de Management al Deşeurilor nu a putut fi dat în folosinţă din cauza diferitelor contestaţii depuse de-a lungul vremii. În toamna anului trecut, s-a stabilit definitiv de către instanţă că administrarea Centrului va fi făcută de Asocierea de firme RER Vest SA – Retim Ecologic Service SA.
Deşeurile menajere din Alba au fost transportate în ultimii ani la depozite din Sibiu, Târgu Jiu şi Oradea.

Acum deșeurile din Gorj, urmare a supemdarii activitații depozitului ecologic de la Targu Jiu pentru șase luni, sunt transportate la Severin cu costuri mult mai mari.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here