Hidrologii au emis, vineri, avertizări cod galben și cod portocaliu de inundații în județele Argeș, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Hunedoara și Gorj. Potrivit hidrologilor, inundațiile pot să apară în intervalul 01.04.2022 ora 16:00 – 02.04.2022 ora 24:00.
De aceea, a fost emis cod portocaliu de inundații pe mai multe râuri din bazinele hidrografice vizate. În judeţele Hunedoara şi Gorj sunt vizate Jiul de Vest și Gilortul, bazin amonte S.H. Târgu Cărbuneşti (judeţul Gorj).
De asemenea, specialiștii au instituit cod galben de inundații în bazinele hidrografice Vâlsan și Râul Doamnei din județul Argeș. Avertizarea specialiștilor este valabilă vineri, până la miezul nopții.
Meteorologii anunţă că, până sâmbătă seară, vor fi ploi şi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a ţării, iar de sâmbătă vremea se va răci. Din dimineaţa zilei de duminică, în jumătatea de nord a teritoriului vor fi şi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar la munte va ninge. Va fi Cod galben de ploi în judeţele Alba, Argeş, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Caraş-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Sibiu, Timiş şi Vâlcea.