Guvernul României pregăteşte un proiect de lege în care una dintre prevederi este ca bărbaţii între 18 şi 60 de ani să intre în rezerva generală, în caz de război. Propunerea noului proiect de lege vine în contextul actual al crizei lansată din cauza invaziei de pe teritoriul Ucrainei.
Conform draftului de act normativ, situaţia de criză e definită drept situaţia în care societatea se confruntă cu dificultăţi generate de incidente pe teritoriul naţional sau internaţional. De asemenea, sunt în vedere şi ameninţările riscurile sau vulnerabilităţile care perturbă condiţiile de viaţă ale cetăţenilor, stabilitatea politică şi economică.
Voluntarii care nu au un stagiu militar deja efectuat, vor trece mai întâi printr-un instructaj. Conform draftului de act normativ, ministrul Apărării va putea decide dacă CSAT impune situaţia de criză. Cetăţeni cu obligaţii în îndeplinirea îndatoririlor militare sunt cei care îndeplinesc serviciul militar sau în rezervă şi cei incorporabili, cu vârsta cuprinsă între 20 şi 35 de ani, dar şi cei între 35 şi 63 de ani.
În proiect se mai prevede ca pe timp de pace cetăţenii cu vârsta între 18 şi 35 de ani care nu au făcut serviciul militar activ sau în rezervă, să poată solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea la programul de pregătire militară de bază. Durata unui astfel de program s-ar putea desfăşura pe parcursul a patru luni, în calitate de militar voluntar în termen.
„Guvernul nu intră, deci, în starea de criză pentru că aceasta nu există în nomenclatorul constituţional. Criza există, iar noi va trebui, după ce starea de alertă va dispărea, va trebui să facem nişte adaptări legislative pentru a putea să mergem mai departe cu unele lucruri care ţin şi de dezvoltările care vin dinspre Ucraina, managamentul refugiaţilor şi alte lucruri, dar şi legate de COVID în continuare. Pentru a putea detaşa medicii într-o parte sau alta pentru a folosi spitalele militare. Este nevoie de câteva noi reglementări printr-un proiect de lege care va fi dezbătut în Parlament. Construim o bază administrativă pentru această situaţie. Pentru situaţia de criză din acest moment”, a declarat Vasile Dîncu.
Stiripesurse.ro