Bucha va rămâne în memoria tuturor drept scena unui masacru. Peste 400 de localnici au fost, pur și simplu, executați de forțele ruse aflate în retragere, iar președintele Volodimir Zelenski spune că este vorba despre un genocid comandat într-un război de anihilare. NATO vorbește despre acte „oribile” și „absolut inacceptabile”, Germania cere să se facă lumină asupra „crimelor comise de armata rusă” împotriva civililor, în timp ce Franța spune că autoritățile ruse vor trebui să răspundă pentru aceste crime. Imaginile din satelit arată că rușii ar fi pregătit o groapă comună în Bucha încă din data de 10 martie. Între timp, au continuat bombardamentele rusești în Harkov și Nikoalev, cel puțin opt oameni au murit.
Biden îl numește pe Putin „criminal de război”
Președintele american Joe Biden l-a numit luni pe președintele rus Vladimir Putin „criminal de război” și a spus că va cere un proces pentru crime de război.
„S-ar putea să vă amintiți că am fost criticat pentru că l-am numit pe Putin criminal de război. Ei bine, adevărul este că ați văzut ce s-a întâmplat în Bucha. Acest lucru arată că este un criminal de război. Dar trebuie să adunăm informațiile. Trebuie să continuăm să furnizăm Ucrainei armele de care are nevoie pentru a continua lupta și trebuie să obținem toate detaliile, astfel încât acesta să poată fi un proces real – să avem un proces pentru crime de război. Tipul ăsta este brutal și ceea ce se întâmplă în Bucha este scandalos și toată lumea a văzut”, a spus Biden reporterilor la aterizarea la Washington, DC.
Biden a mai spus că va anunța în curând noi sancțiuni. Luni, un înalt oficial american al apărării a declarat că SUA consideră că Rusia și-a repoziționat aproximativ două treimi din forțele sale din jurul Kievului, multe dintre ele consolidându-se în Belarus. Ei anticipează că vor fi redirecționate către estul Ucrainei , dar acest lucru nu este încă confirmat.
Digi24.ro