Caravana „Marşul Anti-Sărăcire” Cartel Alfa a ajuns și la Târgu Jiu

0
176

„Marşul Anti-Sărăcire” organizat de sindicaliştii de la Cartel Alfa a ajuns, astăzi, în Târgu Jiu, Râmnicu Vâlcea şi Galaţi, unde au fost organizate acţiuni de protest. La Târgu Jiu, caravana cu protestatari s-a oprit în faţa Prefecturii Gorj. Sindicaliştii au cerut stoparea creşterii preţurilor, creşterea salariilor şi pensiilor, deblocarea negocierilor colective prin modificarea Legii Dialogului Social şi aplicarea integral şi fără discriminare a Legii 153/2017 şi Legii 195/2020. Protestatarilor de la Târgu Jiu li s-au alăturat și angajați ai Complexului Energetic Oltenia, care picheteză, de mai bine de un an, Piața Prefecturii, pentru deblocarea legii de reducere a vârstei de pensionare.

În celelalte orașe din țară, delegațiile protestatarilor au fost primte de reprezentanții guvernului în teritoriu. La Târgu Jiu, prefectul Cristina Cilibiu a refuzat să primească, delegația CNS Cartel Alfa, motivând că are treabă. ” Voiam să-i înmânăm un document pe care, în calitatea sa de prefect, doamna Cilibiu să-l transmită la Guvern. Nu a fost posibil. Peste tot, în țară, delegațiile noastre au fost primite de prefecți. La noi, cred că doamna prefect n-a primit … binecuvântarea. Și, astfel, nu am fost primiți”, a spus liderul Cartel Alfa Gorj, Alin Munteanu.

Protestul celor de la Cartel Alfa se desfăşoară sub forma a două caravane, care au plecat luni din Zalău şi din Suceava. Participanţii se opresc în localităţile de pe traseu şi organizează proteste în faţa prefecturii. Primele mitinguri au avut loc la Zalău, Deva şi Bacău.

Miercuri, protestatarii se vor opri în oraşele Slatina şi Slobozia. Cele două caravane se vor întâlni joi, la Bucureşti unde vor fi organizate un miting şi un marş în Piaţa Victoriei şi în Piaţa Revoluţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here