Ce reprezintă Târgu-Jiu pentru noi? Orașul natal? Orașul reîntoarcerii către origine și copilărie?  Sau locul pe care, în ultimul timp cu disperare sau din nevoie, parcă încerci a-l părăsi?

0
985

Suntem cu toții de acord că micuțul nostru oraș are ceva aparte. Ceva ce nu oriunde întâlnești indiferent de modernitatea street view lui. Orașul în care, numai privind lucrările sculptorului Brâncuși, conștientizezi parcă înțelesurile vieții. Cum înainte de tine au fost aici și alții. Cum pământul de sub picioarele tale și operele de artă laminate de razele soarelui primăvăratic, ascund istoria ce te precede. De acord suntem și în privința faptului că indiferent unde am pleca, ducem  în suflet părți din orașul acesta și că iubim parcă mai tare ca  oricare alt român. Indiferent că suntem în București, Cluj-Napoca, Timișoara, etc. spunem cu un drag aparte de unde am bătut noi atâta drum, care este locul ce ne-a format și cât de drag ne este de fapt. Dar oare, cu tot dragul ce-l purtăm pentru orașul acesta deținator de suflet ca o ființă umană: de ce am plecat?

De câte ori te-ai oprit sa privești copiii ieșind de la grădiniță sau adolescenții gălăgioși de atâta tinerețe, ieșind de la liceu? De te-ai opri sa îi privești, ai conștientiza că Târgu-Jiu este orașul perfect pentru formare, pentru îndrumarea către viitorul ce treptat li se dezvăluie în fața ochilor. Dar de ce drumul lor educațional în acest oraș se oprește aici? De ce formarea tinerilor adolescenți după terminarea liceului nu mai continuă în Târgu-Jiu? Avem și aici facultate și profesori capabili sa te îndrume spre viitoarea ta cariera. De ce acum mai acut ca oricând tinerii pleacă?

Ei bine, din păcate, nu este neapărat vorba de calitatea educației. Un om ce își dorește să cunoască, mereu o să găsească o cale către informație nouă iar profesorul din fața sa îi devine mentor ce îi stârnește studentului dragul de a vrea să cunoască.

Poate vă gândiți ca tinerii ce pleacă să își completeze studiile universitare se întorc după ce vor fi absolvit. Vă anunț cu părere de rău că nu este cazul. Și eu sunt unul dintre acești studenți. Și eu am plecat în alt oraș pentru a-mi completa studiile. Însă mereu mă gândesc la ce o sa urmeze după ce voi fi absolvit. Unde mă voi duce? Mă voi întoarce în Târgu-Jiu? Suntem mulți în situația asta și va garantez ca mereu ne gandim dacă să ne întoarcem acasă, sa lucram pentru orășelul nostru, sa ramanem cat mai aproape de familiile noastre, dar, din păcate, nu prea avem unde. La capitolul acesta, dragule Târgu-Jiu, nu prea ne oferi soluții. Terminăm ani de studii, obținem calificări ce nu le putem aplica acasă din lipsa tristă a varietății de locuri de munca și chiar din lipsa efectivă a lor. Poate vă veți gândi că de fapt nu vrem. Că de fapt nu ne dorim cu adevărat nici sa găsim și nici să lucrăm. Nu este așa. Avem în noi o dorință de muncă incredibilă. Ne-am ales domeniile de studiu universitar din pasiune pentru ca suntem atat de nerabdatoari sa putem practica mai târziu joburi ce au nevoie de noi. De multe ori ascult diverși tineri și nu am cum să nu observ sclipirea din ochii lor atunci când  povestesc despre cum își văd ei viitorul, despre cum abia așteaptă sa poată face o schimbare în lume prin munca lor, despre cum ar muta și munții din loc numai să își găsească un loc de munca unde să fie apreciați, unde să invețe continuu și să se dezvolte. Suntem oameni foarte pasionați de ce facem și ce vom face, de ce nu ne oferă nimeni șansa de a o face acasă? De ce termenul de dezvoltare parcă se înstrăinează din ce în ce mai tare de Târgu-Jiu? Vă spun dragi adulți, ca student ce și-ar dori să rămână în acest oraș, ca om ce aude zilnic despre dilema aceasta printre studenții ce se apropie de absolvire, că este timpul să conștientizați că oricât nu ați înțelege cum gandim, ce muzica asculta, cum ne îmbrăcăm, că noi suntem viitorul. Noi ăștia tineri pe care nu dați nici doi bani când vin cu CV-ul în mână, speriați și fără experiență anterioară, suntem salvarea voastră. Suntem calea voastră spre dezvoltare, spre noutatea care nu trebuie să vă sperie. Este timpul să vă gândiți că nu veți munci toată viața, că nimeni nu împărățește pământul și că noile timpuri necesită o mentalitate nouă, o gândire proaspătă. Unde credeți că le veți găsi pe toate acestea dacă nu în noi? Noi ce venim din urmă, dornici de muncă, dar ignorați sau priviți cu superioritate. Noi cei care am vrea sa facem dar nu avem unde sau nu ni se permite. În loc să vă plângeți că plecăm în alte orașe sau chiar în alte țări, mai bine v-ați plânge că nu știți sa ne țineți, sa ne apreciați și să ne oferiti ceva bun. Nu faceți nici un bine nimănui, nici măcar vouă. Cand veți fi ieșit la pensie, tot de noi veți depinde, că va place sau nu. Așa ca în loc sa ne vedeți ca fiind incapabili de muncă, sau în loc să va gândiți doar la voi, mai bine v-ați dedica timpul sa ne arătați ce sa facem și cum pentru atunci cand totul o sa depindă de noi.

Va sfatuiesc dragi adulți ca de acum  înainte când vorbiți cu un licean, să îl întrebați unde o să studieze mai departe, iar mai apoi: o să te întorci sa îți construiești o carieră aici? Știm deja că răspunsul este puțin probabil sa fie da. Impulsul v-ar face să ne găsiți tot nouă vina: că suntem  prea pretențioși, ca vrem muncă ușoară pe bani mulți, că visăm prea departe și nu vedem realitatea etc. Normal că nu vă asumați și vina voastră și la fel de normal e și să fim visători cand doar asta ne rămâne de făcut în condițiile în care aducem idei și sunt ignorate sau nici nu deschidem gura și voi plecați pe premise ca: ,,ce știe copilul acesta de își da el cu părerea?  Pai știe el cât am învățat și muncit eu la viața mea?!”. Nu contestă nimeni ca nu ați fi făcut tot ce ați putut cum nu contestă nimeni ca experiența contează; dar cum să îți faci o experiență cand nu ți se acordă nici măcar un gram de importanță și ajutor?

Avem nevoie de voi, cum și voi aveți nevoie de noi, însă, cel ce o să sufere cel mai mult în acest proces este orașul nostru, Târgu-Jiu. Un oraș cald, liniști și totuși plin de viață, căruia îi este privată șansa la dezvoltare și o data cu el ne este privată și nouă, tinerilor, șansa de a ne forma la randul nostru o carieră și o familie aici. Nu e problema ca nu ne dorim noi, problema e ca parcă, de fapt, nu am fi doriți la noi acasă.
Pupăză Alexandra Mădălina-

Studentă la litere engleză-spaniolă, Universitatea din Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here