Circulația pe Drumul Național 66 a fost restricționată, la intrarea în Târgu Jiu, dinspre Rovinari. Conducătorii auto sunt direcționați pe artere laterale, din cauza unor lucrări, la centura ocolitoare a municipiului. Echipele de muncitori efectuează lucrări, în această perioadă, la pasajul de la intrarea în oraș.
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova avertizează că în zonă se circulă în condiții de șantier și atrag atenția șoferilor să reducă viteza.
”Atenție! Pentru execuția structurilor pasajului de la km 0 al Variantei de Ocolire a Municipiului Tg-Jiu, pe DN 66, în localitatea Romanești, circulația va fi restricționată pe o lungime de maxim 200 m și va fi deviată pe bretele laterale. Vă rugăm, circulați prudent în zona lucrărilor”, a fost mesajul DRDP Craiova.