Comisar european, după votul pe Schengen: Sunt dezamăgită și cred că împart dezamăgirea cu cetățenii României și Bulgariei

0
126

Comisarul european pentru afaceri interne Ylva Johansson s-a declarat dezamăgită de votul din Consiliul JAI prin care a fost respinsă aderarea României și Bulgariei la Schengen. Ea le-a transmis un mesaj cetăţenilor celor două ţări: meritaţi să fiţi în Schengen. Și ministrul ceh de Interne, Vit Rakusan, a spus că România și Bulgaria sunt pregătite pentru a fi primite în spațiul comun european.

„Croația a făcut totul pentru a fi în Schengen și suntem siguri că acest mesaj este pozitiv pentru cetățenii europeni. Din punctul meu de vedere, și România și Bulgaria sunt gata să fie membre ale Schengen și le mulțumesc acestor două țări pentru toată munca lor, pentru tot ce au făcut în ultimul an, în ultimele luni și sunt convins că vremea lor va veni în curând”, a spus Rakusan, a cărui țară deține președinția UE.

„Am un mesaj pentru cetățenii români și bulgari: meritați să fiți primiți în Schengen, să aveți acces în zona de liberă circulație. Aveți susținere din partea a aproape toate țările membre. Sunt dezamăgită și cred că împart dezamăgirea cu cetățenii României și Bulgariei”, a spus și comisarul european Ylva Johansson.
Digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here