Comisia Europeană a anunțat măsurile în criza prețului energiei: Compensarea facturilor, plăți amânate, scăderea temporară a taxelor

0
96

Comisia Europeană a adoptat miercuri Comunicarea privind prețurile la energie pentru a aborda creșterea excepțională a prețurilor la energie la nivel mondial, care se preconizează că va dura pe tot parcursul iernii, și pentru a sprijini populația și întreprinderile europene. Comisarul european pentru Energie, Kadri Simson, a subliniat că impactul creșterii prețului gazelor naturale asupra prețului energiei electrice este de nouă ori mai mare decât impactul creșterii prețului emisiilor de carbon.

„Comunicarea include un set de măsuri pe care UE și statele sale membre le pot lua pentru a aborda impactul imediat al creșterii prețurilor și pentru a ne consolida în continuare reziliența la șocuri viitoare. Printre măsurile naționale pe termen scurt se numără sprijinul de urgență pentru venituri acordat consumatorilor casnici, ajutoare de stat pentru întreprinderi și reduceri specifice în materie de taxe și impozite. Comisia va sprijini, de asemenea, investițiile în energia din surse regenerabile și în eficiența energetică; va examina posibilele măsuri privind stocarea energiei și achiziționarea de rezerve de gaze naturale și va evalua actuala organizare a pieței energiei electrice.

Cu ocazia prezentării setului de măsuri, comisarul european pentru energie, Kadri Simson, a declarat:

„Creșterea prețurilor la energie la nivel mondial reprezintă o preocupare serioasă pentru UE. Pe măsură ce ieșim din pandemie și economiile încep să se redreseze, este important să îi protejăm pe consumatorii vulnerabili și să sprijinim societățile comerciale europene.

Comisia ajută statele membre să ia măsuri imediate pentru a reduce impactul acestei creșteri asupra gospodăriilor și a întreprinderilor în această iarnă. În același timp, identificăm alte măsuri pe termen mediu pentru a ne asigura că sistemul nostru energetic este mai rezilient și mai flexibil pentru a face față eventualelor volatilități cu care ne-am putea confrunta în viitor, pe parcursul tranziției.

Situația actuală este excepțională, iar piața internă a energiei a funcționat bine în ultimii 20 de ani. Însă trebuie să fim siguri că va continua să funcționeze și în viitor, transformând în realitate țintele Pactul verde european, consolidându-ne independența energetică și îndeplinind obiectivele pe care ni le-am fixat în materie de climă”.

Un set de măsuri pe termen scurt și mediu

Creșterea actuală a prețurilor necesită un răspuns rapid și coordonat, susține Comisia. Cadrul juridic existent prevede că UE și statele sale membre pot să ia măsuri pentru a aborda impactul imediat asupra consumatorilor și a întreprinderilor.

„Ar trebui să se acorde prioritate măsurilor specifice care pot atenua rapid impactul pe care îl are creșterea prețurilor asupra consumatorilor vulnerabili și a întreprinderilor mici. Aceste măsuri ar trebui să poată fi ajustate cu ușurință în primăvară, când se preconizează că situația se va stabiliza. Nu ar trebui ca tranziția pe termen lung și investițiile în surse de energie mai curate să aibă de suferit.

Măsuri imediate de protecție a consumatorilor și a întreprinderilor:

  • acordarea de sprijin de urgență pentru venit consumatorilor afectați de sărăcia energetică, de exemplu prin bonuri valorice sau plata parțială a facturilor, care pot fi acoperite din veniturile EU ETS;
  • autorizarea reportării temporare a scadenței facturilor;
  • luarea unor măsuri de protecție pentru evitarea deconectării de la rețea;
  • prevederea unor reduceri temporare și specifice ale nivelurilor taxelor și impozitelor pentru gospodăriile vulnerabile;
  • acordarea de ajutoare întreprinderilor sau industriilor, în conformitate cu normele UE privind ajutoarele de stat;
  • consolidarea razei de acțiune internaționale în domeniul energiei pentru a asigura transparența, lichiditatea și flexibilitatea piețelor internaționale;
  • investigarea eventualelor comportamente anticoncurențiale pe piața energiei și însărcinarea Autorității Europene pentru Valori Mobiliare și Piețe (ESMA) să consolideze în continuare monitorizarea evoluțiilor de pe piața carbonului;
  • facilitarea unui acces mai larg la contractele de achiziție de energie din surse regenerabile și sprijinirea acestora prin măsuri de însoțire.

Digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here