Liberalii își împart funcții în Guvernul Ciucă. Astfel, în executiv ar putea intra Florin Roman, propus la ministerul Economie sau Cristian Bușoi, la ministerul Transporturilor. Pentru același minister este luat în calcul și fostul secretar general al partidului, Robert Sighiartău. De asemenea, la ministerul Sănătății ar urma să fie propus Nelu Tătaru.
Mai mulți miniștri care au făcut parte din Guvernul Cîțu vor fi propuși pe aceleași portofolii și în Guvernul Ciucă. Printre ei se numără Raluca Turcan, Virgil Popescu, Sorin Cîmpeanu, Bogdan Aurescu sau Lucian Bode. La ministerul Agriculturii ar putea fi propus Daniel Constantin, în timp ce mai multe portofolii sunt încă discutate.
Cei de la UDMR ar urma să primească, pe lângă cele trei ministere pe care le ocupă în prezent, și ministerul Fondurilor Europene, însă liderii UDMR sunt nemulțumiți că strategia PNL este greșită și aceștia nu reușesc să găsească voturi în Parlament astfel încât să fie învestit guvernul.
Premierul desemnat Nicolae Ciucă urmează să depună sâmbătă la Parlament lista de miniștri și programul de guvernare. Nu este exclus ca după depunerea listei de miniștri și a programului de guvernare să continue negocierile cu PSD sau USR.
Digi24.ro