Elevii vor putea fi testați la școală, în a opta zi de la intrarea în online. Ce instrucțiune a transmis ministrul Educației și ce reclamau părinții, după intrarea în vigoare a noului ordin comun

0
247

Elevii vor putea fi testați la școală în a opta zi de la trecerea clasei în online ca urmare a apariției unui caz pozitiv de COVID în clasă, fie în cabinetele medicale din școală fie cu sprijinul DSP, a anunțat luni ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, care a dat luni inspectoratelor școlare județene o instrucțiune în acest sens. Instrucțiunea a fost trimisă după ce părinții au reclamat că li s-a transmis de la școală că, în baza noului ordin comun, în școală se vor mai face teste doar celor cu simptome.

Văzând Referatul de aprobare nr. 242/SI/04.10.2021 al Ministerului Educaţiei,

Având în vedere prevederile:

– art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 141/2020 privind instituirea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ şi pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2011, cu modificările ulterioare;

– art. 6 din Ordinului nr. 5338/1082/2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activităţii în cadrul unităţilor/instituţiilor de învăţământ în condiţii de siguranţă epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2;

în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei,

ministrul educaţiei,

emite prezenta instrucțiune:

ART.1 (1) Pentru punerea în aplicare a prevederilor art. 6 din Ordinul nr. 5338/1082/2021, în cazul în care în unitatea de învățământ există cabinet medical școlar, în vederea reluării cursurilor cu prezență fizică, elevii care vor să se testeze începând cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv, solicită acest lucru personalului medical din cabinetul școlar.

(2) În cazul în care în unitatea de învățământ nu există cabinet medical școlar, elevii se vor adresa direcțiilor de sănătate publică județene/a municipiului București.

ART.2 (1) În vederea aplicării dispozițiilor art.6 alin. (1) din Ord. nr. 5338/1082/2021, suspendarea cursurile la nivelul unei grupe de învăţământ antepreşcolar/preşcolar sau clase de învăţământ primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal nu necesită avizul CJSU/CMBSU, suspendarea făcându-se direct, prin decizia consiliului de administrație al unității de învățământ preuniversitar/conexe, cu avizul inspectoratului școlar județean/al municipiului București.

(2) Decizia CJSU/CMBSU este necesară doar în cazul suspendării cursurilor cu prezență fizică la nivelul întregii unități de învățământ.

ART.3 Inspectoratele Școlare Județene/al municipiului București, precum și unitățile de învățământ/conexe vor duce la îndeplinire prevederile prezentei instrucțiuni.

MINISTRU,

Sorin-Mihai CÎMPEANU

Posibilitatea testării cu teste antigen rapide exista în ordinul comun Ministerul Sănătății-Ministerul Educației și înainte de modificări, din data de 13 septembrie.

„În toată această perioadă se fac teste în școli, Ministerul Sănătății a suplimentat cu 280.000 de teste antigen aflate la dispoziția școlilor, care se adaugă celor minimum 5.000 de teste care se găsesc în fiecare judet. Aceste teste vor putea fi utilizate nu numai în cazul apariției unor persoane cu simptome, ci vor putea fi testate – tocmai ce am trimis o instrucțiune către toate inspectoratele școlare județene – și pentru testarea acelor elevi care vor să revină în a opta zi la școală în baza prezentării unui test antigen negativ.

Acolo unde există cabinete medicale școlare, există și teste. Am transmis școlilor să facă această testare acelor elevi care vor să revină în ziua a opta de școală. Acolo unde nu există cabinete medicale, am solicitat să se adreseze DSP”, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Întrebat dacă părinții trebuie să facă testul pe cont propriu, acesta a răspuns:

„Nu îl fac pe cont propriu (testul antigen – n.r.), fie și tocmai pentru faptul că am transmis o instrucțiune și am solicitat cu autoritatea ministrului, acolo unde există cabinete medicale să testeze la cerere acei elevi care vor să revină la școală. Acolo unde nu există cabinete, am solicitat să se adreseze către direcțiile de sănătate publică. Asta nu înseamnă că interziceam unui părinte dorința de a testa copilul”, a adăugat ministrul, răspunzând unei întrebări.

Cîmpeanu a declarat și că nu s-a raportat nicio solicitare în toată țara în primele trei săptămâni de școală.

„Aș vrea să vă fac o precizare importantă – această posibilitate de revenire în a opta zi la școală în baza unui test antigen negativ a existat din data de 13 septembrie. Vreme de 3 săptămâni, în toată România nu am înregistrat nicio situație în care să se solicite să se facă aceste teste. Nici măcar una”, a adăugat el.

Pe de altă parte, mai mulți părinți au povestit pe grupuri de Facebook că, înainte de noul ordin, în școala copiilor lor s-au făcut testări la cabinete sau prin intermediul DSP. Întrebat despre acest lucru, Cîmpeanu a precizat pentru HotNews.ro că secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar nu a înregistrat nicio astfel de raportare de la Inspectoratele școlare județene.

Ce reclamau părinții

Pe grupurile de pe Facebook, părinții s-au plâns de faptul că noul ordin comun a fost interpretat așa încât școlile au transmis că nu se mai ocupă de testare din ziua a opta. Teste antigen sunt necesare pentru că, în baza rezultatelor negative, elevii se pot întoarce în clasă în ziua a opta de la confirmarea unui caz și trecerea în online, și nu trebuie să mai aștepte până în ziua a 14-a.

„Nouă ni s-a transmis de la școală că, potrivit noului ordin, dacă vrem să ne întoarcem la școală în ziua a 8-a trebuie să ne facem test rapid/PCR pe banii noștri. În școală vor fi testați doar copiii cu simptome. Decizia se aplică de luni, 4 octombrie. Până acum s-au testat și la noi. Așa a fost interpretat ordinul peste tot?” se întreabă un părinte.

Altcineva a publicat informarea venită de la școală: „INFORMARE DIN PARTEA CABINETULUI MEDICAL – Conform noului Ordin comun ME. Nr. 5337/01.10.2021 si MS. Nr. 1082/01.10.2021, elevii nu vor mai fi testați la cabinetul medical al școlii decât în situația în care aceștia prezintă simptome în timpul programului școlar.”

În același timp, mai mulți părinți au răspuns dând exemplu de situații în care testarea a fost posibilă în ziua a opta până vineri 1 octombrie inclusiv.

Ce prevede ordinul comun

ART. 6 (1) Suspendarea cursurilor cu prezență fizică în unitățile de învățământ preuniversitar/ conexe se dispune, în condițiile art. 2 și art. 3, pentru o perioada de 14 zile la apariţia unui caz confirmat de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 într-o grupă de învățământ antepreșcolar/ preșcolar sau clasă de învățământ primar, gimnazial, liceal, profesional şi postliceal.

(2) La data suspendării cursurilor pentru 50% din totalul grupelor/claselor, se suspendă activitatea cu prezența fizică la nivelul întregii unități de învățământ, pentru o perioada de 14 zile. Măsura suspendării la nivelul unității de învățământ este dispusă prin hotărârea CJSU/CMBSU, la

propunerea conducerii unității de învățământ/instituției conexe, cu avizul ISJ/ISMB și al DSP/DSPMB.

(3) În situaţia în care în aceeaşi sală cursurile sunt organizate în schimburi, se vor suspenda doar cursurile cu prezență fizică pentru clasa în care a fost confirmat cazul de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2.

(5) Cursurile pentru grupa/clasa suspendată se pot relua cu prezență fizică începand cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv, pentru elevii care prezintă rezultatul certificat negativ al testului antigen rapid sau RT-PCR realizat în ultimele 24 de ore.

(6) Elevii care nu prezintă rezultatul certificat negativ al unui test antigen rapid sau RT-PCR, reiau cursurile cu prezență fizică dupa 14 zile de la suspendarea acestora.

Hotnews.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here