Evaluarea Națională 2022. Elevii claselor a VIII-a susțin proba scrisă la Matematică

0
224

Absolvenții de clasa a VIII-a susțin, astăzi, a doua probă de la Evaluare Națională 2022, cea de Matematică, după ce marți, 14 iunie, au avut examenul la Limba română. Vineri, 17 iunie, elevii aparținând minorităților naționale vor avea ultima probă, la Limbă maternă.

Proba la Matematică a început la ora 9:00, iar accesul în sală a fost permis între 8:00 și 8:30. Subiectele și baremul la Matematică vor fi publicate pe subiecte.edu.ro în cursul după amiezii, așa cum s-a procedat și în cazul subiectelor la Limba română.

Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și desenelor pot folosi și creion negru.

Calendar Evaluare Națională 2022

14 iunie 2022 – Proba la Limba și literatura română — proba scrisă

16 iunie 2022 – Matematică — proba scrisă

17 iunie 2022 – Limba și literatura maternă — proba scrisă

23 iunie 2022 (până la ora 14.00) – Afișarea rezultatelor înaintea contestațiilor

23 iunie 2022 (ora 16:00 – ora 19:00) și 24 iunie 2022 (ora 8:00 – ora 12:00) – Depunerea contestațiilor

24 iunie – 29 iunie 2022 – Soluționarea contestațiilor

30 iunie 2022 – Afișarea rezultatelor finale la Evaluare Națională 2022 după soluționarea contestațiilor

După Evaluarea Națională, pe 14 iulie, începe repartizarea computerizată la liceu.

Media generală obţinută în cadrul Evaluării Naţionale are o pondere de 80% în calculul mediei de admitere în clasa a IX-a. Absolvenţii clasei a VIII-a îşi vor putea continua studiile în învăţământul liceal sau profesional, fiind asigurate locuri pentru toţi elevii care au finalizat ciclul gimnazial.

Digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here