Festivalul Luminii: mii de gulguţe vor lumina Parcul Central

0
71

Festivalul Luminii se va desfașura duminică, 25 septembrie, în intervalul orar 17:00 – 21:00, în Parcul Central Târgu-Jiu. Evenimentul a ajuns la ediția a XVI-a la nivel național și la cea de-a XI-a ediție desfășurată în orașul lui Brâncuși. Organizatorul principal la Târgu Jiu este Centrul Local „Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu al Organizației Naționale Cercetașii României.

Cercetașii locali oferă comunității prilejul de a regăsi bucuria lucrurilor mărunte și de a petrece clipe minunate în aer liber alături de cei dragi în cadrul „Festivalului Luminii”. În fiecare an, pentru a crea o atmosferă de poveste, cercetaşii confecționează mii de gulguţe, acestea reprezentând niște cutii de origami în care sunt aprinse mici lumânări.

Între orele 17.00 și 19.00 se vor desfășura alteliere atractive pentru copii și adulți, pregatite de membrii organizatiei noastre. Dintre acestea enumeram: „Jocurile copilăriei”, „Atelier de gulguţe” (pahare din hârtie reciclabilă), „Jocul cu mere” , „Cercetaș pentru o zi”,  „Brățări cercetășești”, „Atelier de împletituri”, „Origamii”, „Tir cu arcul”, „Jocuri cercetășești”, „Gânduri bune în borcan”, „Pictură pe pânză”, „Atelier de filtrare a apei” etc.

La ora 19.00, la Masa Tăcerii, va începe momentul de imagine al organizației noastre. Cercetașii vor cânta cântece cercetășești, iar câțiva copii  vor depune promisiunea de cercetaș.

De la ora 20:00 se vor aprinde pastilele de lumânări din gulguțe, pe aleile principale ale parcului (Aleea Scaunelor, aleea de pe digul Jiului ce duce de la Masa Tăcerii până la podul de pe insuliță, aleea care pornește Aleea Scaunelor cu „Buturuga” de lângă dinozauri), pentru a crea o atmfosferă frumoasă și relaxantă pentru participanți și vizitatori.  Gulguțele au fost confecționate din materiale reciclabile, tocmai pentru a proteja natura.

Scopul „Festivalului Luminii” este de a-i determina pe cetățenii municipiului Târgu-Jiu și nu numai să iasă din cotidian și să se apropie mai mult de bucuriile simple ale vietii.

Evenimentul își mai propune și promovarea petrecerii timpului în aer liber, nu doar în fața televizoarelor sau a calculatoarelor. Anul acesta oricine se poate înscrie ca și voluntar, completând un formular de înscriere postat pe pagina de Facebook a filialei dedicată acțiunii cu impact național  – „Festivalul Luminii Târgu-Jiu”.

Accesul la eveniment este liber, iar „Festivalul Luminii” este o ocazie de a-i cunoaşte mai bine pe cercetaşi şi de a afla cum pot deveni cercetaşi atât copiii, precum şi adulţii. Aşadar, targujienii sunt invitaţi să vină şi să descopere frumuseţea celei mai mari mişcări de tineret de pe glob şi să afle cum, prin educaţie şi implicare, cercetaşii lasă lumea un pic mai bună decât au găsit-o.

„Festivalul Luminii” este marcă înregistrată a Organizaţiei Naţionale „Cercetaşii României”, iar ideea festivalului a apărut în anul 2004, când câțiva cercetași din Cluj-Napoca au încercat să le amintească oamenilor de frumusețea lucrurile mărunte din viața lor.

Centrul Local „Ecaterina Teodoroiu” va așteaptă în număr cât mai mare la acest eveniment national!

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here