Valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Moldova. Meteorologii au prelungit avertizarea cod galben de caniculă pentru București și 25 de județe. De asemenea, duminică vor fi perioade cu ploi și vijelii în nordul, centrul, sud-vestul țării și la munte, iar începând de luni după-amiază, în majoritatea zonelor țării.
Noua avertizare cod galben de caniculă va fi în vigoare duminică și luni.
De asemenea, a fost emisă o informare de instabilitate atmosferică pentru intervalul duminică, ora 12:00 – marți, ora 22:00.
De duminică, de la ora 15.00, și până luni, la ora 6.00, unsprezece județe vor fi sub avertizare cod galben de instabilitate atmosferică. Judeţele vizate sunt: Suceava, Botoşani, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi şi Dolj, iar parţial, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Harghita.
În intervalul menționat, în zona Carpaților Orientali, nordul Moldovei, apoi și în Banat și local în Oltenia, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și, pe alocuri, grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25-45 l/mp, potrivit meteorologilor.
Sursa: ANM