Iordache trece în tabăra lui Ludovic Orban

0
373

Senatorul liberal Ion Iordache se delimitează de guvernarea Cîțu și a anunțat că trece de partea lui Ludovic Orban. „Sunt profund întristat când văd că șansa de dezvoltare a României este aruncată la gunoi cu atâta imaturitate. Ei au primit cadou un Guvern, o majoritate parlamentară stabilă și o echipă liberală, unită în jurul unui program de guvernare”, a scris pe contul său de Facebook, parlamentarul gorjean. Iordache acuză guvernanții că nu au reușit să construiască nimic de când au ajuns la putere și nu poate accepta să fie „asociat cu asemenea politică distructivă”.

PNL și USR-PLUS nu au făcut nimic în ultimul an, spune senatorul de Gorj. ,,Deși i-am girat necondiționat, această echipă mi-a pierdut complet încrederea! Este primul an fără un proiect național de investiții, programul Anghel Saligny ar putea produce efecte abia anul viitor. Deși au promis de anul trecut, planul de reorganizare al CEO nu este avizat nici acum, vulnerabilizând Gorjul peste măsură. Planul de Tranziție Justă trebuia lansat în această toamnă, acum ne spun că va fi negociat abia în primăvara anului viitor. Din cauza campaniei interne, programele începute de guvernul Orban au fost suspendate. Finanțarea proiectelor aflate pe lista sinteză a Companiei Naționale de Investiții a fost blocată. Realitatea este că românii, gorjenii, nu o duc bine deloc! Datoria mea față de oamenii care m-au votat este să fiu corect, să spun lucrurilor pe nume și să pun umărul la treabă! Cred că și colegii mei, îmbătați acum cu apă rece, au șansa să îndrepte greșelile din ultima perioadă și să pună pe primul loc oamenii, nu lupta politică!”, a mai adăugat senatorul Iordache.

Liderul PNL Gorj, Dan Vîlceanu, i-a transmis, astăzi, lui Ion Iordache că în județul Gorj chiar au ajuns bani pentru investiții și s-a referit la ajutorul dat CEO și la proiectele de finanțare pentru lucrările de la Târgu Jiu.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here