Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, preşedintele Klaus Iohannis şi Secretarul de Stat Antony Blinken au apreciat dinamica pozitivă actuală a relaţiilor bilaterale şi au reiterat angajamentul pentru dezvoltarea şi aprofundarea, în continuare, a Parteneriatului Strategic dintre România şi Statele Unite ale Americii, pe toate dimensiunile sale.
Cei doi înalţi oficiali au avut un schimb de opinii substanţial cu privire la contextul regional complex, marcat de exacerbarea efectelor economice, sociale şi umanitare ale continuării agresiunii Rusiei în Ucraina şi, respectiv, la măsurile luate pentru implementarea deciziilor privind consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul Estic al NATO, în special în regiunea Mării Negre, adoptate în timpul Summitului Alianţei de la Madrid.
Preşedintele Klaus Iohannis a subliniat necesitatea continuării sprijinului partenerilor pentru Republica Moldova, ocazie cu care a evocat impactul substanţial al conflictului din Ucraina şi a prezentat măsurile de sprijin adoptate de România în domeniile critice, cu accent pe sectorul energetic.
De asemenea, a fost abordat subiectul crizei energetice actuale, context în care a fost evaluat stadiul proiectelor bilaterale strategice în sectorul energetic, în special a celor din domeniul nuclear civil, care vor permite României să fie un furnizor de securitate energetică în regiune.
În cadrul discuţiilor, Preşedintele Klaus Iohannis şi Secretarul de Stat Antony Blinken au reiterat interesul comun de a lucra împreună pentru înregistrarea de progrese concrete în ceea ce priveşte accederea României în programul Visa Waiver, mai arată comunicatul oficial.
Știripesurse.ro