Ministrul Dezvoltării, la Târgu Jiu: Nu au fost oprite finanțările pe PNDL

0
319

Ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, a fost, astăzi, într-o vizită de lucru în județul Gorj. În prima parte a vizitei, a avut o întâlnire cu primarii din judeţ, pe care i-a asigurat că nu au fost oprite finanţările pe Programul Național de Dezvoltare Locală. El a spus că Guvernul va debloca fenomenul creşterii preţului materialelor de construcţii, iar la PNDL 2 va exista posibilitatea suplimentării sumelor pe contracte. Astfel, investiţiile de la nivel local vor putea fi continuate sau chiar finalizate.

„În ceea ce priveşte finanţările, mai ales cea pe PNDL, noi nu am oprit nicio finanţare pe PNDL, şi în ultimele săptămâni noi am finanţat inclusiv în judeţul Gorj, săptămâna trecută am finanţat facturi din judeţ şi i-am asigurat pe primari că la rectificare categoric o să primim sume care înseamnă continuarea finanţării acestui program. Guvernul va reuşi să deblocheze această situaţie a fenomenului creşterii preţului materialelor de construcţii, la PNDL 2 o să deschidem această posibilitate de suplimentare de sume pe contracte, adică sunt toate premisele ca toate aceste investiţii de la nivel local nu doar să continue, ci şi să se finalizeze”, a spus ministrul.

Cseke Attila a discutat cu preşedintele Consiliului Judeţean Gorj şi cu primarul municipiului Târgu Jiu despre investiţiile importante aflate în derulare sau cele care urmează să fie demarate. Printre acestea se numără reabilitarea Colegiului Naţional ”Tudor Vladimirescu”, lucrările de reabilitare la Colegiul Naţional „Spiru Haret”, dar și lucrările demarate la bazinul de înot didactic din apropierea stadionului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here