Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat, luni, după întâlnirea cu administrația și sindicatele din Complexul Energetic Oltenia, că va demara discuții cu reprezentanții Comisiei Europene, în vederea decalării termenelor de închidere a capacităților miniere și energetice, prevăzute în Planul de restructurare a companiei energetice. Deși și-a asumat acest lucru, ministrul Energiei a spus că nu garantează că se va reuși renegocierea Planului de restructurare, pentru că nu Comisia Europeană poartă vina întârzierilor la finalizarea investițiilor în energie verde și punerea lor în funcțiune la care s-a angajat CEO, dar este de datoria sa să încerce.
Ministrul Energiei a propus înființarea unei comisii formate din reprezentanți ai ministerului, ai Complexului Energetic Oltenia și ai sindicatelor care să pregătească argumentele pentru renegocierea planului de restructurare la Comisia Europeană, cel târziu la jumătatea lunii octombrie. Ministerul Energiei susține conducerea Complexului Energic Oltenia să gândească și să implementeze un program de revitalizare a companiei care să permită menținerea locurilor de muncă și să o transforme într-o entitate competitivă în piață.
„Deci, cu managementul companiei, cu reprezentanții sindicatelor, cu Consiliul Concurenței, cu toți cei implicați, cu reprezentanța noastră de la Bruxelles, să găsim argumentele, modul în care și-au susținut alte state spețe similar, Polonia, Germania și alte state care au o industrie energetică bazată, în mare parte, pe cărbune și într-o proporție mult mai mare decât are România astăzi și să demarăm aceste discuții. Nu pot să garantez și, asta le-am spus și colegilor, nu promit, ceea ce nu știu sigur că pot să fac. Dar eu mi-am asumat să demarez acele discuții cu Comisia Europeană, este de datoria noastră să încercăm. Dacă vom reuși sau nu, ăsta-i un lucru care depinde de foarte multe variabile, dar noi trebuie să ne străduim”, a declarat ministrul energiei.
În altă ordine de idei, Ministerul Energiei și-a asumat finalizarea investițiilor în hidrocentralele de pe cursul râului Jiu, realizate în proporție de peste 90%.