Dan Morega, președintele IAIPP, consideră că procurorii nu ar trebui sa fie preocupați doar de dosarul de evaziune fiscală, clasat pentru ministrul Finanțelor, dar nu și pentru tatăl lui, și chiar să redeschidă un dosar mai vechi – Dosarul AMORIM – clasat pe interese politice.
Morega spune că sunt probleme grave penale și în legătură cu prezența tatălui lui Dan Vîlceanu în AMORIM, societate care ar fi fost devalizată de către seniorul Vîlceanu. Tatăl ministrului a fost, de altfel, director economic la AMORIM, spune Morega, iar când ar fi plecat, ar fi părăsit unitatea cu toate utilajele societății, utilaje care erau necesare pentru repararea benzilor. O parte din utilaje ar fi ajuns la TREFO (firma familiei Vîlceanu), o alta s-a vândut la o firmă apropiată din Vâlcea. Morega spune că aceste utilaje ar fi fost reparate, apoi le-ar fi vândut Eugen Vîlceanu (devenit fost subprefect și chiar prefect interimar de Gorj), la preț de fier vechi, unei firme din Vâlcea, căreia îi vânduse, anterior, niște apartamente din blocul AMORIM-ului. Morega este cel care a făcut plângerea penală, la acel moment, împotriva lui Eugen Vîlceanu, dar dosarul a fost clasat. Președintele IAIPP susține acum că sesizarea respectivă a determinat darea sa în judecată de către Vîlceanu Senior, cu solicitarea ca acesta să își ceară scuze public în legătură cu acuzele aduse.
Dan Morega a fost președintele Consiliul de Administrație al AMORIM în perioada 2000-2003. Atunci, a sesizat o serie de fapte penale comise în timpul în care tatăl actualului ministru de finanțe ocupa funcția de director economic al AMORIM.
„Chiar daca dosarul lui Dan Vîlceanu a fost clasat, mai este o parte care privește un alt membru al familiei. Mă bucur însă că se continuă cercetarea în acest dosar și era normal pentru că eu, altfel, aș fi făcut revenire la Parchet. Eu voi cere însă sancționarea procurorului care a închis dosarului cu AMORIM. Eu, în perioada 2000-2003, am fost președintele Consiliului de Administrație al AMORIM. În baza mai multor sesizări, venite de la salariați, că Eugen Vîlceanu a părăsit funcția de director economic la AMORIM, dar o dată cu el a luat și toată aparatura necesară și utilajele pentru vulcanizare a benzilor și numai, m-am îndreptat penal împotriva respectivului”, a explicat Morega.
„Eugen Vîlceanu, înainte de a vinde aceste aparate la preț de fier vechi, a reparat totul, toate utilajele, a cumpărat piese. Vă dau exemplu presa de vulcanizare. Tot el a cumpărat înainte toată aparatura electrică, rezistențele electrice, a reparat capital autocamioanele si macaralele și a vândut totul, la preț de fier vechi unei firme din Vîlcea, căreia i-a vândut, anterior, 3-4 apartamente din blocul AMORIM-ului. Era o șmecherie, o hoție între firma AMORIM și TREFO, prima vânzând aceste aparate la firma lui Eugen Vîlceanu, tot la preț de fier vechi. Acest Vîlceanu a distrus obiectul AMORIM-ului, unde a mâncat o pâine zeci de ani și unde nu a putut să miște cât am fost președintele FPS, dar firma a trecut de SIF Oltenia, care m-a desemnat președinte de CA”, a completat Dan Morega.
Dosar penal băgat sub scaunul de prefect!
Dan Morega povestește că, în acest context, a schimbat Comisia de Cenzori a AMORIM, a pus două femei cinstite și corecte în funcție și s-a întocmit astfel plângerea penală la adresa tatălui actualului ministru al Finanțelor.
Morega spune că dosarul a fost clasat, deoarece la momentul anchetei, Eugen Vîlceanu era prefect, iar reclamantul s-a trezit târât în judecată pentru calomnierea fostului director economic AMORIM. Morega a fost obligat de instanță să publice că nu sunt adevărate acuzațiile, că dosarul a primit NUP.
„Cer acum ca procurorul de caz și șeful său, șeful de secție, să fie anchetați. Deoarece asta a propus procurorul de caz, clasarea dosarului. Deși în cauză este o mafie politică și de justiție. Ei așa au făcut zecile de milioane. Apoi au intrat în contracte cu SNLO, cu termocentralele și apoi cu CEO”, a completat Morega.
La acest moment, Dan Vîlceanu nu mai este parte în vreun dosar penal, dar tatăl său, da.
A.P.