Novak Djokovic nu va fi expulzat pentru moment din Australia

0
462

Novak Djokovic este blocat pe un aeroport din Melbourne și nu poate intra în Australia pentru Australian Open 2022. Djokovic, numărul unu mondial în tenisul masculin, care a contestat joi în justiţie decizia autorităţilor australiene de a-i anula viza şi de a-l expulza din ţară, a obţinut o suspendare a acestei decizii şi în consecinţă nu va fi expulzat, urmând să rămână până luni la Melbourne, informează cotidianul L’Equipe, citat de Agerpres.

Plângerea înaintată de Djokovic, care a fost analizată de un judecător din Melbourne, i-a permis acestuia să obţină o suspendare şi deci nu va părăsi Australia pentru moment.

Cazul său a fost amânat pentru luni dimineaţă, la ora locală 10:00, când va fi luată o decizie în privinţa întoarcerii sau nu în Serbia.

Avocaţii liderului mondial au termen până sâmbătă la ora 14:00 pentru a prezenta noi elemente la dosar, inclusiv eventuale probe care să ateste validitatea scutirii medicale a numărului unu mondial, care îşi va petrece weekend-ul la Park Hotel, un hotel de carantină din Melbourne.

Openul Australiei, unde Djokovic este deţinătorul titlului, debutează pe 17 ianuarie.

Călătoria cu peripeţii a lui Djokovic în Australia a provocat un incident diplomatic, preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, acuzând Australia de „rău tratament” faţă de campion.

Preşedintele Serbiei a declarat că a vorbit cu liderul mondial la telefon şi a scris pe contul său de Instagram că „toată Serbia că este cu el (Djokovic) şi că autorităţile vor lua toate măsurile necesare pentru ca răul tratament la care a fost supus cel mai bun jucător din lume să înceteze imediat”.

Antrenorul lui Djokovic, croatul Goran Ivanisevic, a publicat pe Instagram o fotografie cu el şi alţi membri ai staff-ului în timp ce aşteptau în aeroport, iar Djokovic era chestionat de serviciile de imigrare.

Djokovic, care a primit marţi o derogare medicală pentru a participa la Openul Australiei, a fost blocat miercuri pe aeroportul din Melbourne din cauza unei probleme cu viza.

Potrivit presei australiene, jucătorul care a câştigat de nouă ori turneul Australian Open şi care a luat marţi avionul în direcţia Melbourne după ce a anunţat obţinerea acestei derogări, nu ar fi completat formularul corect pentru tipul de viză pe care l-a cerut.

Digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here