Pacientul dispărut de la Sanatoriul Dobrița este căutat fără încetare, de două săptămâni, dar fără rezultat. Bărbatul de 40 de ani a plecat în data de 8 iulie, în jurul miezului nopții, de la unitatea medicală aflată într-o zonă împădurită. A doua zi, familia a sesizat poliția, când a văzut că bărbatul nu ajunge acasă. Polițiști, jandarmi, salvamontiști și voluntari au început căutările, însă nici urmă de bărbatul din Țânțăreni. În operațiunile de căutare a fost folosit un elicopter, dar și drone, iar azi, echipele folosesc un câine de urmă, de la centru specializat din Sibiu
Bărbatul dat dispărut de două săptămâni fusese internat cu probleme ale aparatului respirator, care, nefiind unele grave, i-au permis plecarea din spital, la cerere, spun surse din anchetă.
La data de 9 iulie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul unic 112, despre faptul că Marica Dumitru, în vârstă de 40 de ani, domiciliat în comuna Țânțăreni, județul Gorj a plecat în mod voluntar de la Sanatoriul Dobrița, unde se afla internat, fără a mai reveni.
Semnalmente: înălțimea 1,72-1,75 metri, greutate 60-65 kg, constituție atletică, păr brunet, ten măsliniu. La momentul plecării, bărbatul purta un trening de culoare albastru închis,iar în picioare purta papuci de casă de culoare albastru.