Petrică Mîțu Stoian a murit, după ce a fost internat de urgență pe secția de ATI! Artistul fusese infectat cu Covid în octombrie

0
101

Interpretul de muzică populară Petrică Mîțu Stoian a murit, sâmbătă seara, la Spitalul de Urgență Reșița. Artistul a ajuns în stare extrem de gravă la spital, după ce i s-a făcut rău. Acesta a solicitat un achipaj de pe ambulanță după ce a început să tușească cu sânge. La momentul la care a început să acuze stări de rău, acesta se afla sub tratament post-covid la o clinică privată din Caraș Severin. Iată toate detaliile.

Medicii de pe ambulanță au intervenit de urgență și l-au dus pe interpretul de muzică populară în stare extrem de gravă la spital, unde cadrele medicale l-au internat de urgență pe secția de terapie intensivă. Cadrele medicale erau destul de rezervate în ceea ce privește starea sa de sănătate. Potrivit declarațiilor acestora, Petrică Mâțu Stoian a solicitat intervenția specialiștilor, după ce a început să tușească cu sânge, iar verdictul medicilor a fost clar: bronhopneumonie post COVID şi cu stare septică.

Medicii au mai dezvăluit faptul că interpretul de muzică populară ar fi fost supradozat cu anticoagulante.

De asemena, s-ar fi încercat și transferul artistului la Craiova, însă nu erau locuri disponibile la ATI, așa că a rămas internat la spitalul din Reșița. În ciuda eforturilor medicilor de a-i salva viața, organismul său a cedat, iar în această seară lui Petrică Mâțu Stoian i-a fost declarat decesul.

Petrică Mîțu Stoian s-a născut pe data de 18 septembrie 1960, în Izverna – Plaiul Cloșanilor, din județul Mehedinți. După ce și-a făcut debutul la cunoscuta emisiune Tezaur Folcloric, fiind descoperit chiar de renumita Mărioara Murărescu, Petrică Mițu Stoian a participat la numeroase festivaluri de folclor si a luat numeroase premii.

Din anul 1995, Petrică Mîțu Stoian era angajat al Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului” din Târgu-Jiu. Cântecele sale sunt adresate omului de rând, sunt cântece de veselie, tradiții de nuntă sau de înmormantare, și doine populare transmise din generație în generație.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here