Vremea continuă să fie instabilă în toată țara, în primele zile ale acestei săptămâni. Instabilitate atmosferică și precipitații însemnate se vor înregistra în întreaga țară, de luni, de la ora 10.00, până miercuri, la ora 10.00, potrivit unei informări emise de Administrația Națională de Meterorologie.
Potrivit ANM, în jumătatea de est a țării și local la munte vor fi averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.
Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-20 l/mp și, pe arii restrânse, 25-50 l/mp.
În Oltenia, săptămâna viitoare, probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată.