Președintele Serbiei cere dezarmarea populației după masacrele din ultimele zile

0
122

Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a anunțat o dezarmare masivă a populației, în urma atacurilor armate din ultimele 24 de ore. Legea care reglementează armele și muniția va fi modificată și doar 10% din populația cu drept de port armă își va putea păstra acest drept.  Aleksandar Vucic a anunțat vineri măsuri fără precedent în Serbia după atacurile armate din această săptămână. El a declarat că sunt 400.000 de oameni care au arme și că numărul ar trebui să ajungă la 40.000. Aleksandar Vucic a anunţat că guvernul va pregăti amendamente la Legea privind muniţiile, care vor înăspri restricţiile privind deţinerea de arme.
„Sunt aproximativ 400.000 de persoane, toate vor fi supuse măsurilor de rigoare. Vom dezarma Serbia, iar pedepsele vor fi drastice. Pentru puţinele arme care vor rămâne, vor exista controale timp de şase luni, cu examene medicale, psihiatrice şi de altă natură, iar atunci când serviciile competente vor spune, se va efectua un test de droguri obligatoriu, anunţat cu doar 48 de ore înainte”, a detaliat preşedintele. De asemenea, Ministerul de Interne va emite un moratoriu asupra eliberării oricăror arme pentru următorii doi ani, inclusiv a armelor de vânătoare.

Sancţiunile pentru deţinerea şi vânzarea neautorizată de arme vor creşte. „În special, sunt majorate pedepsele pentru portul de obiecte periculoase, cum ar fi cuţite şi bricege, cu care copiii pot provoca răni grave prietenilor lor”, a mai spus Vucic. El a adăugat că, deşi numărul de arme a fost redus în perioada anterioară, nu este suficient, ceea ce sporeşte insecuritatea publică.

Preşedintele a mai spus că a fost luată în considerare introducerea detectoarelor de metale la intrările în şcolile din Serbia, dar s-a ajuns la concluzia că acestă măsură nu ar ajuta prea mult, aşa că deocamdată fiecare şcoală din Belgrad va avea alocat un poliţist.
Digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here