Primăria Municipiului Târgu Jiu, prin Direcția de Protecție Socială, informează cetăţenii din municipiu că, începând cu data de 1 noiembrie 2021, se pot depune cererile pentru acordarea ajutorului de încălzire și a suplimentului pentru energie pentru sezonul 2021- 2022. Ajutoarele pentru încălzirea locuinței se acordă pentru perioada sezonului rece noiembrie 2021- martie 2022, iar suplimentele la energie pentru perioada noiembrie 2021-octombrie 2022. Ajutorul pentru încălzirea locuinţei și suplimentul pentru energie se acordă pe bază de cerere însoţită de actele doveditoare privind componenţa familiei, veniturile acesteia și sistemul de încălzire utilizat.
Venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuinței și suplimentul pentru energie este de 1.386 lei/persoană, în cazul familiei și de 2.053 lei, în cazul persoanei singure.
Cererile-Declarație pe propria răspundere privind acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței și a stimulentului pentru energie cu energie termică, gaze naturale, energie electrică și combustibili solizi și/sau petrolieri, se depun împreună cu documentele justificative, începând cu data de 01.11.2021, la cele trei centre de primire organizate in incinta Clubului Vârstei a Treia din strada Mioriței, strada Oltenitei, dar și la sediul Direcției de Protecție Socială (în cazul încălzirii locuintei cu energie electrică) din Târgu Jiu, Bulevardul Constantin Brâncuși, bloc 3 parter.
Termenul limită pentru depunerea solicitărilor este 20 noiembrie 2021.