AIEA a prezentat Consiliului de Securitate al ONU un raport de 50 de pagini, după inspecția de săptămâna trecută în Ucraina. Principalele concluzii ale raportului:
- Bombardamentele în curs de desfășurare în apropierea centralei Zaporojie reprezintă “o amenințare constantă la adresa siguranței nucleare”.
- Echipa de experți ai ONU a asistat nemijlocit la bombardamente în vecinătatea centralei nucleare Zaporijie, în timpul vizitei lor la instalație.
- Au fost observate în mod direct avariile aduse drumului de acces, pereților și ferestrelor diferitelor clădiri din interiorul centralei, precum și la pasajul superior care leagă unitățile reactoare de la centrală.
- Bombardamentele ar fi putut afecta structurile, sistemele și componentele legate de siguranță și ar fi putut cauza impacturi semnificative asupra siguranței, precum și pierderi de vieți omenești și răniri ale personalului.
Deși o situație de urgență nucleară încă nu a fost declanșată, bombardamentele au reprezentat o amenințare constantă la adresa siguranței și securității nucleare, deoarece funcțiile critice de siguranță ar putea fi afectate.
În așteptarea încheierii conflictului este nevoie urgentă de măsuri provizorii pentru a preveni un accident nuclear care ar decurge din distrugerea fizică a instalațiilor, în urma bombardamentelor. Acest lucru poate fi realizat prin stabilirea imediată a unei zone de securitate și protecție a securității nucleare. AIEA este gata să înceapă imediat consultări care să conducă la instituirea urgentă a unei astfel de zone de securitate nucleară în jurul Centralei Nucleare Zaporojie.
Biziday.ro