Având în vedere intensitatea traficului rutier din această perioadă, pentru a preveni evenimentele rutiere nedorite, polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto să adopte o conduită preventivă în trafic și să aibă în vedere următoarele aspecte:
- Să se intereseze, înainte de începerea deplasării, despre traseul ce urmează a fi parcurs, condițiile meteo și starea părții carosable;
- Să verifice funcționarea sistemelor de siguranță din dotarea autovehiculului și să respecte eventualele semnalizări temporare sau restricții de circulație întâlnite cu ocazia deplasării;
- Să circule cu viteză redusă, adaptată permanent condițiilor de drum;
- Să pastreze în mers o distanță suficient de mare între autovehicule, pentru a putea opri în condiții de siguranță;
- Să sporească atenția față de ceilalți participanți la trafic;
- Să circule cu atenție pentru a putea evita orice obstacol;
- În zone aglomerate sau cu trafic pietonal intens, să reducă viteza până la limita la care să nu fie surprinși de eventuale obstacole.
În ceea ce îi privește pe pietoni, aceștia trebuie să sporească atenția când se angajează în traversarea străzii și să se asigure temeinic pentru a evita implicarea într-un eveniment rutier. Adoptați o conduită preventivă în trafic și nu uitați de politețea rutieră!