Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici – un mărturisitor al credinţei neo-isihaste!

0
108

,,Sfântul Calinic venea de la Vâlcea în Lainici pentru a se mărturisi şi a cere sfat, pentru că doar Cuviosul Irodion îl odihnea”!

Irodion Ionescu sau Ioan Ionescu, după numele de botez, apropiat sufletului meu pentru aleasa lui aplecare spre sfinţenie, se ştie că a devenit cel mai apropiat monah al Sfântului Calinic, cel care a hotărât, fără a ţinea seama de diferenţa de vârstă, pentru că Irodion era mai tânăr, să-l facă duhovnicul său. Aşa cum într-o carte a sa menţionează actualul Preacuvios Părinte Ioachim Pârvulescu, cel care este din 1992 stareţ al Mănăstirii Lainici: „Lucrul cel mai evident al curăţiei şi al sfinţeniei sale, Sfântul Calinic, episcopul Râmnicului, se hotărăşte a‑i încredinţa gândurile şi trările sale, alegându‑l drept duhovnic pe cuviosul Irodion, cu toate că acesta era mult mai tânăr şi îi fusese ucenic, ba chiar el îl formase la Mânăstirea Cernica. Avva devine ucenicul, iar ucenicul devine avvă! Lumina Cuviosului Irodion se făcea din ce în ce mai vizibilă. Nu se putea ascunde sub obroc, pentru că lumina mai puternic şi‑i copleşea pe toţi. Foarte des, Sfântul Calinic venea de la Vâlcea în Lainici pentru a se mărturisi şi a cere sfat, pentru că doar Cuviosul Irodion îl odihnea. Un mare dar s‑a revărsat peste acest loc şi peste acest om. Odată cu scurgerea ineluctabilă a timpului, era tot mai limpede acest lucru! Mulţi oameni cu probleme veneau aici şi îşi găseau liniştea, vestea minunilor sale răspândindu‑se foarte repede şi foarte departe”, poate atât de departe în timp şi spaţiu încât faima lui s-a întins repede, atât în Regatul României, cât şi dincolo de munţi, în Transilvania, căci se dusese vestea facerii de minuni, pentru care a devenit atât de invidiat, iar, din acest motiv, îl port la loc de cinste în sufletul meu! Sfântul Cuvios Irodion devenise făcător de minuni din viață şi avea puterea de a alunga duhurile necurate din oameni, îi radiografia la prima vedere, spunându-le păcatele lor și cele ale înaintașilor lor cu o exactitate care uimea până la culme!

Cel mai longeviv stareț al schitului Lainici din toate timpurile!

Preacuviosul Irodion Ionescu s-a născut în anul 1821 la București, în anul Revoluţiei lui Tudor Vladimirescu şi parcă i s-a legat destinul său de plaiurile de la poalele Parângului şi Vâlcanului, primind numele la botez de Ioan. La vârsta de 20 de ani intră ca viețuitor la Mănăstirea Cernica, fiind atras de viața isihastă ce se trăia aici, sub oblăduirea starețului Calinic. În anul 1846 este tuns în monahism, primind numele de Irodion, după care tânărul monah conștientizează marea vocație la care a fost chemat adăugând nevoință peste nevoință şi credinţă lângă credinţă! Era foarte iubitor de frații întru credinţă, nu invidia şi nu discredita pe nimeni niciodată, se ferea de orice vorbire de rău, postea foarte mult, dormea doar 3-4 ceasuri pe noapte și făcea sute de metanii cu sufletul său smerit. Prin aceste nevoințe devine foarte iubit de întreaga obște, impunând mult respect și apreciere chiar și față de starețul său. Când în anul 1850 starețul său Calinic este hirotonit episcop la Râmnicu Vâlcea, unde și-a luat cu el mai mulți ucenici pentru a-i fi spre ajutor în refacerea episcopiei amintite ce era într-o vizibilă decădere, printre cei aleşi a fost și monahul Irodion pe care-l va detașa pe la sfârșitul anului 1851 la Schitul Lainici de pe Valea Jiului, unde a fost hirotonit diacon și apoi preot în anul 1853, fiind numit apoi ecleziarh. În anul 1854, Sfântul Ier. Calinic îl numește stareț la schitul Lainici, iar, între 1854-1900 putem spune că starețul Irodion a păstorit 41 de ani acest schit cu mici intermitențe. A fost cel mai longeviv stareț al schitului Lainici din toate timpurile! Sfântul Calinic l-a numit «Luceafărul de la Lainici», pentru că simțea o mare ușurare, având o aleasă încredere și deosebită apreciere la adresa starețului Irodion. Se ştie că Sf. Ier. Calinic avea la sufletul său acea triadă de mănăstiri – Cernica, Frăsinei și Lainici, la care ținea foarte mult și pe care le susținea în rugăciunile sale. Ca mai întotdeauna, când invidia roade ca un vierme în sufletul oamenilor mărunţi la suflet şi la credinţă, Cuviosul Irodion, ca toți marii sfinți, a avut foarte multe ispite din partea confraților săi, dar el, formându-se în duhul isihast cernican, le biruia cu smerenie și cu multă răbdare, iar, cu cât înainta în virtute, cu atât i se înmulțeau ispitele, călindu-se în ele precum aurul strălucitor în focul viu, considerând că acesta este paradoxul sfințeniei – suferința, ca şi în cazul Mântuitorului Iisus Hristos! Foarte repede a crescut faima lui, atât în Oltenia, cât și dincolo de Carpați, în Transilvania Imperiului Austro-Ungar, pentru că, aşa cum am menţionat, Cuviosul Irodion devenise făcător de minuni încă din viață. Avea puterea de a alunga duhurile necurate din oameni, îi radiografia la prima vedere, spunându-le păcatele lor și cele ale înaintașilor lor, dar, prezicând şi de multe ori viitorul! Se spune că la un moment dat, îi aduce în dar, o femeie ce locuia în acești munți, un vas cu lapte. Cuviosul îi refuză categoric vasul cu lapte spunându-i că nu-l primește deoarece nu-i de la capra ei. – «Ba nu, părinte, de la capra mea este. L-am muls acum, este proaspăt!». – ,,Nu, femeie, nu-l primesc pentru că nu mai este cu adevărat de la capra ta. Aseară ai dat-o diavolului și foarte des ai acest obicei rău! De aceea, pentru că ai dat diavolului capra, laptele nu mai este al ei, ci al diavolului. Te rog iartă-mă, dar nu-l primesc”! Apăsat de păcatul său, femeia s-a întors acasă cu laptele cerându-și iertare și făgăduindu-i că nu va mai drăcui niciodată. Aşadar, observăm cum starețul Irodion era văzător cu duhul şi foarte multă lume se vindeca și afla alinare de la el. Pe 3 mai 1900 Cuviosul Irodion s-a mutat la Domnul, iar, după 7 ani, starețul Teodosie Popescu, la insistențele ucenicului Cuviosului Irodion – ieromonahul Iulian Draghicioiu, cere epsicopului Râmnicului blagoslovenia pentru a-l dezgropa. Aceasta fiind o foarte veche tradiție monahală, care se păstrează mai ales în Muntele Athos până azi, ca la 7 ani de la moartea monahului să se dezgroape și să i se facă din nou slujba înmormântării. Astfel, trupul Cuviosului Irodion a fost dezgropat, însă cu toții au rămas surprinși de faptul că trupul său era întreg și neputrezit. S-a raportat episcopului faptul acesta, la care episcopul ar fi exclamat cu un umor ardelenesc: „Aista mi-ai fost, Irodioane”, adică, așa de sfânt cu adevărat mi-ai fost, Irodioane? S-a făcut cu mare evlavie slujba înmormântării și l-au pus în mormânt, deoarece Lainiciul nu avea osuar sau gropniță, cum aveau alte mănăstiri mai mari, pentru a fi puse acolo. Să mai precizăm că fiind în viaţă, Cuviosul Irodion a profețit că la câțiva ani de la mutarea sa la Domnul Lainiciul va fi pustiit, ceea ce s-a și întâmplat în timpul Primului Război Mondial, pentru că a spus: „Fiii mei, să știți că puțin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulți ani pustiu. Voi, însă, îngropați trupul și nu uitați legămintele călugărești ce le-ați dat lui Hristos” (Patericul românesc, pag. 472, Ioanichie Bălan). În vremea acestui prin război mondial, ucenicul cuviosului Irodion, ieromonahul Iulian Drăghicioiu este luat prizonier de către armatele germane, deportat în Germania, unde a și murit în lagăr ca un martir. Fotografia părintelui Iulian a fost dăruită mănăstirii în anul 2008 de către o strănepoată de-a sa, socotind această descoperire ca o mare taină ce se vrea deslușită.

«Pe luceafărul nostru cel din Oltenia, cu închinare de taină, ca pe un părinte ales să-l slăvim!».

În decursul anilor, la mormântul Părintelui Irodion se făceau minuni, se vindecau demonizații și se alungau duhurile necurate, pentru că aici veneau mulţi credincioşi, atât din Regat, cât și din Transilvania, ca să-și aline durerile și suferințele la mormântul Cuviosului Irodion. În continuare, să mai spunem că în anul 1929 este numit stareț la Mănăstirea Lainici părintele Visarion Toia împreună cu un grup de 6 monahi de la Frăsinei. Printre monahii veniți cu Părintele Visarion erau Calinic Cărăvan, următorul stareț isihast 1952-1975, Părintele Nicodim Sachelarie, Gherontie Ghenoiu și alții. Dar, la mormântul Cuviosului Irodion, făcându-se multe minuni, ispitele diavolului au îndemnat diverse persoane (probabil și monahale) să dezgroape mormântul și să sustragă părticele din moaștele cuviosului, de aceea, părintele Visarion găsind această situație de neconceput, a dezgropat pentru a doua oară moaștele prin anii 1930 (prima fiind în 1907). Am putea numi aceasta ca o a doua aflare a moaștelor Cuviosului Irodion, când au fost puse moaștele într-un alt sicriu mai mic și le-au îngropat la o adâncime de 2,5 metri. La fundul gropii de 2 metri adâncime s-a săpat altă gropniță mai mică de 1,2/0,7 metri şi s-au pus cu grijă sfintele moaște în acel sicriu mai mic, le-au îngropat, au pus pământ normal peste ele,iar la adâncimea normală a unei gropi de 1,8 – 2 metri s-au presărat alte oseminte de la alt părinte pentru a deruta pe toți potențialii viitori căutători de sfinte moaște. Toate acestea s-au făcut în mare taină şi nu se ştie dacă următorul stareț Calinic Cărăvan a știut această taină. Cert este că celălalt stareț de după părintele Calinic, părintele Caliopie 1975 – 1985 a făcut săpături ca să dezgroape sfintele moaște prin 1985, când a săpat la 2 metri adâncime ca şi a unei gropi normale, a găsit acele oase puse la derută, a astupat groapa și a închis dosarul căutărilor! După anul 1990, cei care au slujit aici au fost acuzați de diferite persoane evlavioase că nu vor să dezgroape sfintele moaște, deşi se știa că s-a încercat de către Părintele Caliopie în 1983, dar nu se putea spune, deoarece s-ar fi produs confuzie și necredință. S-au răbdat toate acele insulte și s-a așteptat momentul când Mitropoliții Olteniei de după 1990: IPS Nestor şi IPS Teofan au dorit să-l canonizeze pe Cuviosul Irodion, cercetându-i viața plină de sfințenie, însă probabil nu se împlinise numărul de rugăciuni pentru acest lucru. Noul Mitropolit al Olteniei, din anul 2008, ÎPS Irineu, având o evlavie deosebită pentru Sfântul Calinic și implicit pentru duhovnicul său Cuviosul Irodion, a iniţiat demersurile necesare pentru dezgroparea mormântului şi pentru demararea procesului de canonizare! Astfel, în ajunul Sfântului Calinic, pe 10 aprilie 2009, cu post de câteva zile și în rugăciune asiduă, însuși Mitropolitul Irineu împreună cu obștea mănăstirii au participat la dezgroparea mormântului, depăşind moment anevoioase şi de mare îndoială, iar, în cele din urmă au început să apară semne, când s-a găsit la 2,1 metri adâncime un toc de bocanc după care au început să apară cuie ce erau aproape descompuse de rugină. Primul semn vizual pozitiv a fost în momentul când a apărut prima parte din sfintele moaște, care aveau o culoare maronie-portocalie şi erau nefiresc de ușoare, ca un pai, ca o hârtie, mai ales că au început să emane un miros foarte plăcut. În cele din urmă s-a găsit și cărămida cuviosului Irodion ce i-a fost pusă sub cap. În acest fel, s-a descoperit marea comoară ascunsă intenționat a doua oară prin anii 1930 la 2,5 metri adâncime, iar, după 109 ani a fost săvârşită cea de-a treia aflare a moaștelor Sfântului Irodion de pe data de 10 aprilie 2009. De atunci, sfintele moaşte au fost puse într-o raclă la închinare în biserică spre folosul duhovnicesc al tuturor doritorilor și al cinstitorilor sfinților din ceruri, iar, după 122 de ani, astăzi, la Sfânta Liturghie, vom auzi Troparul Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici, glasul al 5-lea, care ne spune: «Pe luceafărul nostru cel din Oltenia, cu închinare de taină, ca pe un părinte ales să-l slăvim acum noi, ucenicii lui; că înainte-văzător s-a făcut Sfântul Irodion, de boli pe toţi vindecându-I şi duhovnic dumnezeiesc s-a arătat în viaţa sa»! Să-i mulțumim Sfântului Preacuviosului Părintelui nostru Irodion pentru că a acceptat a fi dezgropat de nevredniciile noastre și-l rugăm fierbinte să mijlocească și pentru noi toţi înaintea Prea Sfintei Treimi!

HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!

Profesor dr. Vasile GOGONEA

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here