Și-a dat foc în fața Primăriei Peștișani

0
198

Un bărbat în vârstă de 65 de ani, din satu Brădiceni, s-a autoincendiat în fața Primăriei din Peștișani. Acesta a suferit arsuri pe 30% din suprafața corpului, fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

„Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul unic 112, cu privire la faptul că un bărbat, de 65 de ani, din comuna Peștișani, în timp ce se afla în fața unei instituții publice din localitate, s-ar fi autoincendiat. La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj și Serviciului de Ambulanță Gorj, bărbatului fiindu-i acordat primul ajutor, ulterior fiind transportat la o unitate medicală. Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească cauzele producerii evenimentului”, a anunțat IPJ Gorj.

„La fata locului s-au deplasat un echipaj SMURD din cadrul ISU Gorj si o ambulanță din cadrul SAJ Gorj, care au constatat că persoana fusese ajutată de către martorii acestui eveniment, în sensul că focul a fost stins. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 de ani, care este conștient și care a suferit arsuri la nivelul membrelor inferioare și abdomenului. Colegii noștri i-au acordat primul ajutor calificat la fața locului, iar ulterior l-au transportat la UPU Târgu Jiu,” a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here