Și-a ucis soția cu lovituri de cuțit, apoi s-a sinucis

0
274

Crimă cutremurătoare în comuna Hurezani., urmată de sinucidere. Un bărbat de 52 de ani și-a omorâ soția, după care s-a spânzurat. Victimei i-au fost aplicate mai multe lovituri de cuțit în zona gâtului. Femeia, în vârstă de 39 de ani, a fost transportată la spital, dar nu a mai putut fi salvată. Aceasta părăsise domiciliul conjugal din cauza certurilor repetate pe fondul geloziei.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că fapta a avut loc în 6 mai. „În seara de 6 mai, în jurul orei 22.45, numitul C.S. a pătruns fără drept în imobilul în care se afla soţia sa, victima C.E. (aceştia fiind despărţiţi în fapt) şi, pe fondul unui conflict mai vechi pe care îl avea cu aceasta, folosindu-se de un cuţit, a înjunghiat-o de mai multe ori în zona gâtului şi a abdomenului. Deşi victima a fost transportată de urgenţă la spital unde s-a intervenit chirurgical, starea de sănătate s-a agravat, iar leziunile ce i-au fost produse au condus la decesul acesteia”, se arată în comunicat.

Conform sursei citate, după ce şi-a înjunghiat soţia, bărbatul s-a urcat în maşină şi a mers la locuinţa sa din comuna Hurezani, unde s-a spânzurat.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here