Simona Halep s-a căsătorit

0
1727

Simona Halep s-a cununat civil, miercuri după-amiază, cu iubitul său, Toni Iuruc, care a mai fost însurat de două ori, într-un cadru privat în staţiunea Mamaia. Cei doi miri au spus ‘Da’ într-un loc inedit, într-un spaţiu special amenajat pe plajă, în imediata apropiere a clubului unde are loc petrecerea. Ceremonia a fost oficiată de primarul municipiului Constanţa, Vergil Chiţac. Câteva sute de invitați vor petreceri alături de cuplul proaspăt căsătorit chiar în clubul unde s-a cunoscut cei doi.

În vârstă de 29 de ani, cea mai bine clasată jucătoare de tenis a României în ierarhia mondială a avut alături câteva sute de invitaţi, printre aceştia numărându-se fostul tenisman Ilie Năstase, foştii fotbalişti Gheorghe Hagi, Gheorghe Popescu şi Florin Răducioiu.

Simona Halep şi Apostol Gabriel Iuruc, cunoscut sub numele de Toni Iuruc, formează un cuplu din anul 2019, cei doi apărând în public pentru prima oară la turneul de Grand Slam de la Wimbledon din acel an, când Simona a cucerit trofeul.

Stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here