Proprietarul lui Chelsea, miliardarul rus Roman Abramovici, încearcă să pună capăt războiului început de Vladimir Putin din Ucraina, a declarat purtătorul de cuvânt al acestuia, citat de The Guardian. Miliardarul ruso-israelian a fost supus presiunilor să se pronunțe în urma invaziei Ucrainei de către forțele lui Vladimir Putin.
De altfel, săptămâna trecută parlamentarul laburist Chris Bryant a declarat în Parlamentul britanic că Guvernul ar trebui să confiște bunurile miliardarului rus, invocând preocupări legate de presupusele legături cu corupția și calitatea de mare oligarh „cu legături cu statul rus”. Răspunzându-i deputatului laburist Bryant, ministrul Mark Spencer a declarat că guvernul a luat „măsuri foarte drastice împotriva persoanelor ruse cu afaceri în Marea Britanie care sunt îngrijorătoare”.
„Pot să confirm că Roman Abramovici a fost contactat de partea ucraineană pentru sprijin în obținerea unei rezoluții pașnice și că de atunci încearcă să ajute. Având în vedere ce este în joc, vă rugăm să înțelegeți de ce nu am comentat nici situația ca atare, nici implicarea sa”, a declarat un purtător de cuvânt al miliardarului rus.
Implicarea lui Abramovici a urmat unei solicitări a producătorului de film ucrainean Alexander Rodnyansky. Nu au existat alte detalii despre rolul lui Abramovici, deși s-a recunoscut că influența lui a fost „limitată”.
„Pot confirma că partea ucraineană a încercat să găsească pe cineva în Rusia care să-i ajute în găsirea unei soluții pașnice”, a spus Rodnyansky. Acesta a adăugat: „Ei sunt conectați cu Roman Abramovici prin intermediul comunității evreiești și i-au cerut ajutor. Roman Abramovici a încercat de atunci să mobilizeze sprijin pentru o rezoluție pașnică”.
„Dacă acest lucru va avea un impact sau nu, nu știu, dar eu sunt în contact cu personalul președintelui Zelenski și știu că sunt recunoscători pentru eforturile sale autentice”, a mai precizat Rodnyansky.
The Jerusalem Post relatează că Abramovici se află în Belarus asistând la discuțiile dintre Ucraina și Rusia, la cererea Ucrainei.
Abramovici s-a retras de la conducerea executivă a clubului de fotbal Chelsea Londra sâmbătă seară, cedând sarcinile către administratorii fundației caritabile ai clubului care în prezent deține Liga Campionilor.
Abramovici, care s-a îmbogățit din afaceri cu petrol și gaze în anii ‘90, a devenit proprietarul companiilor care controlează clubul de fotbal Chelsea în 2003 și ar fi fost apropiat de președintele rus Vladimir Putin. Pe lângă faptul că deține clubul Chelsea, miliardarul, Abramovici este și principalul proprietar al companiei private de investiții Millhouse LLC.
O serie de tot mai multe țări occidentale au impus sancțiuni împotriva lui Vladimir Putin și a ministrului său de externe în ultimele zile, inclusiv Marea Britanie, UE și SUA, după ce armata rusă a atacat Ucraina în cursul zilei de joi dimineață la ordinul liderului de la Kremlin.
Digi24.ro