Concurs de benzi desenate, dedicat lui Brâncuși

0
384

Anul 2021 este un an al aniversărilor multiple. 145 de la naşterea marelui sculptor al secolului al XX-lea, maestrul Constantin Brâncuşi, 65 de ani de la aderarea României la UNESCO, precum şi 65 de ani de la înfiinţarea Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO (CNR UNESCO) sunt câteva repere care sugerează acţiune.

În acest context, CNR UNESCO organizează un concurs de benzi desenate dedicat marelui sculptor Constantin Brâncuşi. Concursul este destinat elevilor din clasele I – VIII din unităţile de învăţământ publice sau private din România şi este coordonat de autorul şi profesorul de benzi desenate Mihai I. Grăjdeanu. Printre obiectivele acestui concurs se află: conştientizarea copiilor şi tinerilor cu privire la importanţa valorilor materiale şi imateriale din România; promovarea copiilor şi tinerilor talentaţi la desen şi literatură prin lucrări de benzi desenate; implicarea elevilor şi cadrelor didactice spre stimularea laturii creative şi transmiterea de mesaje cu privire la obiectivele UNESCO şi valorile culturale naţionale; promovarea şi mediatizarea rezultatelor la nivel naţional.

Intrând în universul lui Constantin Brâncuşi pe „Calea Eroilor”, descoperim monumente UNESCO cunoscute sub denumirea „Ansamblul sculptural Constantin Brâncuşi de la Târgu Jiu”. Fiecare dintre aceste monumente are o poveste. Participanţii sunt invitaţi să realizeze 1 pagină de bandă desenată cu una dintre cele patru componente ale acestui ansamblu sau toate împreună şi să transmită astfel un mesaj: ce semnifică pentru ei „Calea Eroilor”. Acest concurs face parte din programul aniversar al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO „România şi UNESCO, arc peste timp – 65 de ani de la aderare”.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here