Guvernul va prelungi până la sfârșitul anului ordonanța de urgență prin care este compensat prețul la motorină și benzină cu 50 de bani. „Vom prelungi ordonanța de urgență prin care compensăm prețul la carburanți. A fost o decizie care a produs efecte, am reușit să stabilizăm și chiar să scadă prețul la combustibil, preț care produce efecte pe întreg lanțul și în felul acesta până la sfârșitul anului vom beneficia de aceeași măsură de compensare”, a declarat joi premierul Nicolae Ciucă, la începutul ședinței de Guvern.
Coaliția de guvernare a decis, la începutul săptămânii trecute, prelungirea compensării cu 50 de bani până la 31 decembrie, au declarat atunci surse politice pentru Digi24.ro. Potrivit acestora, liberalii au susținut ca măsură să fie menținută doar pentru motorină, nu și pentru benzină. Subvenționarea prețului la carburanți s-a aplicat pe trei luni și urmează să expire pe 30 septembrie.
Digi 24.ro