151 de oameni au murit, cei mai mulți dintre ei călcați în picioare, după o busculadă de proporții creată la o petrecere de Halloween la Seul, capitala Coreei de Sud, relatează BBC. Nu se știe încă de la ce a pornit busculada, dar una dintre teorii este că un grup mare de oameni s-ar fi îndreptat către un bar pentru a vedea o vedetă locală.
Victimele sunt, în mare parte, tineri. Printre cei care și-au pierdut viața sunt și 19 străini. Pe lângă cei decedați, mai sunt și peste 150 de răniți, care au ajuns la zeci de spitale din capitala sud-coreeană.
Relatările cutremurătoare ale martorilor descriu scenă ale disperării, cu oameni căzuți unul peste altul și călcați în picioare.
Președintele Coreei de Sud, Yoon Suk-yeol, a ordonat înființarea unui grup operativ pentru a ajuta la tratarea răniților și o anchetă pentru a stabili cauza busculadei.
Itaewon este unul dintre cele mai populare cartiere din Seul pentru viața de noapte. Localnicii și străinii se adună acolo în fiecare weekend, dar Halloween-ul este una dintre cele mai aglomerate nopți ale anului.
Se estimează că 100.000 de oameni au venit să sărbătorească sâmbătă, pentru a marca primul Halloween fără restricții.
Busculada pare să fi început pe o alee îngustă, în pantă, care era supraaglomerată. Imaginile și videoclipurile de pe rețelele de socializare arată că erau atât de mulți oameni, încât nici nu se puteau mișca.
Jeon Ga-eul, de 30 de ani, era într-un bar în momentul în care a început totul.
„Prietenul meu a spus: ceva îngrozitor se întâmplă afară. Am ieșit afară să văd despre ce e vorba și am dat de oameni care erau resuscitați în stradă”, a povestit ea.
Un medic care a acordat primul ajutor victimelor la fața locului a spus că atunci, când a început să resusciteze pacienți, erau două victime, dar „numărul lor a explodat la scurt timp după aceea, depășind numărul celor care au intervenit”.
Un alt martor, Park Jung-Hoon, a declarat agenției de presă Reuters că aglomerația era normală pentru sărbătoarea Crăciunului sau pentru focurile de artificii, dar „acesta a fost de câteva ori mai mare decât de obicei”.
Președintele a declarat o perioadă de doliu național „până când se va încheia gestionarea accidentului”, le-a transmis condoleanțe familiilor victimelor și le-a urat tuturor răniților însănătoșire grabnică.
Busculada de Halloween din Itaewon este unul dintre cele mai grave dezastre din Coreea de Sud de la naufragiul unui feribot, în 2014, în urma căruia au murit 304 persoane, în principal elevi de liceu.
Digi24.ro