Două milioane de doze de vaccin gripal au fost deja cumpărate deocamdată pentru campania de vaccinare din acest sezon, în condiţiile în care anul trecut au fost cumpărate 2.970.000 de doze, au declarat surse din Ministerul Sănătăţii pentru News.ro. Primele 300.000 de doze de vaccin ar trebui să ajungă în DSP-uri la sfârşitul acestei luni, iar campania de vaccinare ar putea începe pe 15 octombrie, aşa cum se întâmplă în mod obişnuit, sau chiar mai devreme de această data. Medicul Adrian Marinescu spune că medicii nu disting neaparat între gripă și COVID19.
“De ce ar trebui să se vaccineze împotriva gripei, mai ales acum? Din mai multe considerente. În primul rând, că nu are nevoie nimeni să aibă o infecţie dublă, cu două virusuri, care clar ar duce la un prognostic mult mai rezervat, să ai şi gripă, şi Covid în acelaşi timp. În al doilea rând cu siguranţă România nu e pregătită din punct de vedere financiar şi din punct de vedere logistic să aibă şi o epidemie de gripă. Vaccinarea ar trebui să se întâmple cât se poate de repede, pentru a preveni o situaţie epidemiologică care categoric ar putea să fie mai grea, şi atunci am avea două probleme, nu doar una.
În al treilea rând va fi o problemă de diagnostic, în momentul în care voi avea o simptomatologie care poate să fie valabilă la amândouă afecţiunile, voi avea o problemă de gestionare, pentru că va fi greu să aleg circuitul, va fi discuţia cu diagnosticul diferenţial, este o complicaţie categoric în plus. Eu cred că varianta cea mai bună este de vaccinare, mai ales că vorbim de un vaccin anti-gripal cu care practic ne-am obişnuit şi avem informaţii an de an, aşa că nu se pune problema să fie ceva nou, nici să avem semne de întrebare, aşa cum nu am avut nici în anii care au trecut”, a explicat pentru News.ro directorul medical al Institutului Matei Balş din Capitală.
Stiripesurse.ro