Peste 28.000 de doze de vaccin antigripal au ajuns în județul Gorj, însă nu toată cantitatea a fost distribuită. Aproximativ 60% din ser a fost împărțit spitatelor și unităților de protecție socială.
În cadrul campaniei de vaccinare gratuită a Ministerului Sănătăţii, vor fi imunizate, cu prioritate, următoarele categorii de persoane:
– Persoane cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 64 ani în evidență cu afecțiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, obezitate, astm sau cu virusul imunodeficienței umane;
– Copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 59 luni;
– Gravide;
– Medici, cadre sanitare medii și personal auxiliar, atât din spitale cât și din unitățile sanitare ambulatorii și serviciile de ambulanță, inclusiv salariați ai instituțiilor de ocrotire (copii sau bătrâni) și ai unităților de bolnavi cronici, care prin natura activității vin în contact respirator cu pacienții sau asistații;
– Persoane, adulți și copii, rezidente în instituții de ocrotire socială precum și persoane care acordă asistență medicală, socială și îngrijiri la domiciliul persoanelor la risc înalt;
– Toate persoanele cu vârsta 65 de ani și peste.