Ponta câștigă la CEDO, după ce a fost condamnat pentru o postare pe Facebook

0
188

Fostul premier PSD Victor Ponta, condamnat în România pentru afirmaţii defăimătoare la adresa unuia dintre foştii săi miniştri, a obţinut câştig de cauză, marţi, în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO).

”Ingerinţa în exercitarea (de către domnul Ponta) a dreptului său la libertatea de exprimare (…) nu era (…) necesară într-o societate democratică”, indică într-un comunicat instanţa de la Strasbourg (estul Franţei), concluzionând că România a încălcat articolul 10 privind dreptul la libertatea de exprimare din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Ponta, prim-ministru din mai 2012 până în noiembrie 2015 şi apoi deputat, a postat în februarie 2016 pe Facebook comentarii care vizau un fost membru al guvernului său, suspectat de corupţie. El a susţinut că în aproape patru ani de activitate ca prim-ministru a fost o singură ocazie în care a primit direct informare de la instituţiile specializate ale statului despre o tentativă clară de corupţie din partea unui ministru, pe care l-a şi numit.

Considerând aceste afirmaţii ca fiind „false şi defăimătoare”, acesta din urmă a depus o plângere împotriva fostului şef al guvernului şi a obţinut condamnarea acestuia de către instanţele româneşti, spre marea nemulţumire a lui Ponta, care a sesizat CEDO.

Curtea de la Strasbourg i-a dat dreptate, estimând că instanţele româneşti „nu au stabilit în mod convingător că exista o necesitate socială imperioasă de a plasa protecţia drepturilor” fostului ministru „mai presus de dreptul la libertatea de exprimare” al lui Victor Ponta.

Organismul judiciar al Consiliului Europei a obligat România să-i plătească lui Ponta 2.200 de euro pentru „daune materiale”, conform Hotărârii publicate marţi pe site-ul său. Clasa politică românească a fost afectată de scandaluri de corupţie repetate, scrie AFP.

La sfârşitul anului 2015, Ponta, vizat de mai multe anchete judiciare, a fost forţat să demisioneze în urma unui incendiu la un club din Bucureşti, soldat cu peste 60 de morţi, o tragedie care a declanşat un val de proteste împotriva unei clase politice corupte.

El a fost achitat parţial în 2017 într-unul dintre dosare, apoi achitat în 2018 într-un proces de fals şi spălare de bani.

În 2016, acuzat de plagiat, i s-a retras titlul de doctor în drept, o premieră în această ţară, scrie agenţia franceză de presă.

Sursa: Agerpres

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here