Profesorii anunță grevă generală din 22 mai, mâine nu se fac ore de la 11.00 la 13.00. „E risc să se dea peste cap examenele naționale”

0
120

Profesorii se pregătesc să pună lacătul pe școli de lunea viitoare, cu patru săptămâni mai devreme decât prevede programa școlară. Deja liderii de sindicat au făcut un apel către părinți să-și tină copiii acasă începând din 22 mai. Înainte de greva generală va fi una de avertisment.

Miercuri, timp de două ore (între 11.00 și 13.00), profesorii nu-și vor ține orele, iar copiii vor fi doar supravegheați. Și universitățile intră în grevă generală. Este foarte posibil ca examenele să fie anulate sau amânate, a anunțat Anton Hadăr, președintele Alma Mater.
Simion Hăncescu, președinte al FSLI: „Greva generală care va fi declanșată în data de 22 mai înseamnă încetarea lucrului. Fac un apel către părinți să înțeleagă și recomandăm să țină copiii acasă. Grevă înseamnă încetarea lucrului. Nu se pun absențe, nu se predă, nu se evaluează. Există riscul, și o spunem responsabil, să se dea peste cap și examenele naționale. Vina nu mai e a noastră, nici a oamenilor din sistem, ci a guvernanților.”

Marius Nistor, președinte al FSE Spiru Haret: „Greva generală va fi precedată de greva de avertisment din 17 mai, între 11.00 și 13.00, cu încetarea tuturor activităților specifice.” Anton Hadăr, președintele Alma Mater: „Vom avea grevă în multe universități. Avem procentaje și de 80% de grevă în unele universități. În două săptămâni avem sesiune. E foarte probabil să se amâne examenele din sesiune și să fie probleme în întreg sistemul de învățământ superior românesc.”

Greva de avertisment va avea loc între orele 11.00 și 13.00. La protest vor participa cadre didactice care fac parte din Federața Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI). Astfel, 75.400 de cadre didactice nu vor intra mîine la ore între 11.00 și 13.00. Sindicaliștii spun că, dacă până la finalul săptămânii nu vor discuta cu ministrul educației și nu vor primi răspuns la solicitările lor, vor intra în grevă generală, de luni.

Profesorii susțin că un cadru didactic cu 25 de ani de experiență câștigă lunar în jur de 4.500 de lei, în timp ce un debutant câștigă un salariu de 2.200 de lei.   Săptămâna trecută, sindicaliștii din educație au organizat un marș de protest în București, unde au atras atenția asupra problemelor din sistem.

Digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here