Prognoza ANM 11-24 aprilie. Cum va fi vremea în țară în următoarele două săptămâni

0
42

Temperaturile vor fi oscilante în toată ţara, pe parcursul următoarelor două săptămâni, iar probabilitatea de precipitaţii va fi mai mare în intervalul 16-24 aprilie în majoritatea regiunilor, potrivit prognozei pentru perioada 11 – 24 aprilie, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) și citată de Agerpres.

Vremea în Oltenia 11-24 aprilie

În Oltenia, media temperaturilor maxime va fi în creştere, de la 12 – 13 grade în prima zi, la valori în jurul a 22 de grade în 15 şi 16 aprilie, ce vor caracteriza o vreme caldă pentru această perioadă. Ulterior, temperatura aerului va scădea la 14 – 15 grade (în 18 şi 19 aprilie), apoi prezenta estimare indică o creştere uşoară, astfel că la finalul intervalului se va ajunge la o medie regională a maximelor de 18 – 20 de grade. Alternanţe termice vor fi şi în regimul nocturn al temperaturilor, care vor avea o medie de 0 – 1 grad în primele nopţi, iar în restul intervalului vor oscila între 4 – 8 grade.

Probabilitatea pentru ploi va fi mai ridicată după 16 aprilie, iar în 17 şi 18 aprilie vor fi posibile şi cantităţi de apă mai însemnate.

Vremea la munte 11-24 aprilie

La munte, deşi valorile termice diurne vor fi tot mai ridicate de la o zi la alta, vremea va fi rece în primele 3 zile ale intervalului, cu o medie a maximelor pentru întreaga zonă de 0 – 3 grade şi minime de -7…-5 grade. În 15 şi 16 aprilie se va încălzi semnificativ şi se vor atinge temperaturi maxime de 10 – 12 grade şi minime, în medie de 2 grade. După aceste zile mai calde se va răci din nou, astfel că la începutul săptămânii viitoare este estimată o medie a temperaturilor maxime de numai 2 – 4 grade şi minime de -4…-3 grade. La finalul intervalului de prognoză se vor atinge maxime de 7 – 8 grade şi minime în jur de 0 grade.

La începutul intervalului, pe arii restrânse vor mai fi ninsori slabe şi lapoviţă. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi destul de ridicată şi după 16 aprilie, astfel că până la finalul celor două săptămâni vor mai fi perioade în care va mai ploua, iar în zona înaltă precipitaţiile mai pot fi mixte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here