Reținuți după încălcarea ordinelor de protecție

0
295

Doi gorjeni au fost reținuți de polițiști pentru că au încălcat ordinele de protecție emise după agresiunile exercitate asupra unor membri ai familiei. Polițiști din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Târgu-Cărbunești au reținut ieri, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPG Gorj, un bărbat, de 40 de ani, din comuna Turburea, bănuit de săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție.

Din cercetările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că la data da 2 ianuarie a.c., bărbatul s-a deplasat la locuința mamei sale, de 58 de ani, din aceeași localitate și i-a adresat injurii, deși anterior, acesta a fost evacuat din locuință și obligat să păstreze distanța de 50 metri față de persoana vătămată și locuința acesteia, pe o perioadă de 3 luni.

La aceeași dată, polițiști din cadrul Posturilor de Politie Turcinești și Schela au reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, un bărbat de 62 de ani, din comuna Turcinești, bănuit de săvârșirea infracțiunii de nerespectare a ordinului de protecție provizoriu.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că la aceeași dată, bărbatul se afla în curtea imobilului unde locuiește soția sa, de 62 de ani, din aceeași localitate, de unde a fost evacuat 02.01.2022, în urma emiterii unui ordin de protecție provizoriu.

În ambele cazuri, cercetările continuă pentru documentarea activității infracționale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea ordinului de protecție.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here