Sancțiuni pentru medicii care nu vin la program și neglijează pacienții

0
192

Conducerea Spitalului Județean de Urgențe din Târgu Jiu nu mai acceptă ca medicii să fie plătiți din banii publici, dar să nu calce pe la cabinetele din Policlină. În urma unui control, managerul Dumitru Vienescu a depistat mai multe cabinete medicale funcționând fără medic. Deși erau programați pacienți pentru consultații, în cabinetele medicale se aflau doar asistentele medicale în momentul verificărilor.

Cabinetele care funcționau fără medic sunt cel de Ortopedie-traumatologie, Obstretică-Ginecologie,  Recuperare Medicină Fizică și Balneologie, Urologie și Chirurgie generală. La aceste cabinete medicale, programul de lucru este de luni până vineri în intervalul orar 08:00 – 15:00. Managerul unității medicale a dispus atenționarea scrisă a medicilor cu privire la respectarea programului de lucru Din păcate, această problemă este mai veche și nu se va rezolva atât timp cât statul permite medicilor să presteze atât în sistem public cât și în privat. Pacienții se plâng că sunt direcționați spre cabinetele private după o vizită în spitalele de stat.

Verificările au avut loc, miercuri, în intervalul orar 13:30-13:50 și, potrivit conducerii Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, acțiunile de verificare privind respectarea programului de lucru vor continua în Ambulatoriul integrat al unității, dar și în secții, precum și la nivelul serviciilor și compartimentelor TESA.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here