Peste 800 de mineri și energeticieni au protestat, marți după amiază, la Târgu Jiu, pentru deblocarea legii privind reducerea vârstei de pensionare. Legea prevede reducerea cu 13 ani a vârstei de pensionare pentru angajații din unitățile de producere a energiei pe bază de cărbune, care au minim 25 de ani vechime.
Legea s-a blocat la aplicare, deoarece reprezentanții Casei de Pensii au cerut o ordonanță de urgență, care să prevadă că minerii și energeticienii au lucrat în aceleași condiții și înainte de apariția legii. La acțiune au participat membrii a patru federaţii reprezentative din C.E.Oltenia, dar și colegi din Deva și Vâlcea, solidari cu gorjenii.
Sindicaliștii din CEO vor să continue pretestele, săptămânal, în fiecare zi de marți și joi.