Un tânăr de 28 de ani este căutat după ce s-a dezechilibrat și a căzut, duminică seara, dintr-o barcă, în râul Jiu.
Din verificări, a reieșit că, în timp ce doi bărbați de 28 și 35 de ani, din Târgu Jiu, se deplasau cu o barcă pneumatică pe râul Jiu, în scop de agrement, tânărul de 28 de ani, Beuran Mihai Laurențiu, s-a dezechilibrat și a căzut în râul Jiu.
A intervenit un echipaj din cadrul ISU Gorj, care a reușit să-l preia pe bărbatul de 35 de ani, din barca ce rămăsese imobilizată de curenți în zona digului.
În continuare, s-au făcut căutări în zona adiacentă digului, însă Beuran Mihai Laurențiu nu a mai fost găsit. În momentul în care a căzut din barcă, acesta purta o pereche de pantaloni scurți de culoare neagră, fără alte elemente de vestimentație.
Semnalmente:1,65-1,70m înălţime, aproximativ 70-80 kg, păr șaten, ochi căprui, fără semne particulare. Cei care pot oferi informații despre acesta sunt rugați să sune la 112.