Tavi Colen și Dan Helciug cântă la Festivalul Ignatului, de la Rânca

0
198

Rânca va fi, la sfârșitul acestei săptămâni, gazda ediției a II – a a Festivalului Ignatului. Tradiția de sacrificare a porcului în gospodăriile țărănești și prepararea produselor tradiționale, precum pomana porcului, cârnații, caltaboșii, toba, carnea la garniță vor fi atracțiile evenimentului ce se va desfășura timp de două zile.

În stațiune vor fi standuri și expoziții cu vânzare ale cabanierilor din Rânca și ale restaurantelor și pensiunilor invitate din Gorj și Mehedinți. Cele mai gustoase preparate vor fi premiate de Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului „Acasă la Brâncuși”, în cadrul tradiționalului concurs culinar.

Atmosfera va fi încălzită cu vin fiert, apoi, începând cu orele 12.00, cu muzică populară și colinde, prezentate de grupuri folclorice din județ. Seara de sâmbătă va fi încheiată cu un concert Tavi Colen Band, începând cu orele 1700. Duminică, Festivalul Ignatului are în program concertul trupei Dan Helciug & Spitalul de Urgență, precum și formații locale.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here