Zăpadă de peste 40 de centimetri pe pârtiile din Straja. Risc ridicat de avalanșă pe zonele de creastă

0
224

Aproape toate pârtiile din Straja sunt funcţionale la acest sfârşit de săptămână, stratul de zăpadă de pe zona schiabilă având o grosime de 40 de centimetri, potrivit aprecierilor salvamontiştilor din staţiune. Aceştia avertizează însă şi asupra riscului de producere a unor avalanşe în afara domeniului schiabil, la altitudini de peste 1.500 de metri.

„Calitatea pârtiilor este de nota 8, pe o scară de la 1 la 10. Toate pârtiile din partea superioară a staţiunii sunt funcţionale, iar stratul de zăpadă, completat cu tunurile de zăpadă artificială, are o grosime de 40 de centimetri. În restul staţiunii zăpada măsoară între 30 şi 60 de centimetri, în funcţie de cum a fost spulberată de vânt”, a declarat, pentru AGERPRES, şeful Salvamont Lupeni, George Resiga.

Salvamontiştii avertizează turiştii să evite zonele de creastă, de la peste 1.500 metri altitudine, deoarece zăpada s-a depus sub formă de cornişe, cu un risc ridicat de avalanşă.

„Este un risc ridicat de avalanşă, de la altitudini mai mari de 1.500 metri, pe zonele de creastă din tot Masivul Vâlcan, pe versantul nordic. Îi rugăm pe turişti să ţină cont de avertizările noastre şi să nu se aventureze pe trasee”, a arătat Resiga.

Sezonul de schi s-a deschis vineri şi în staţiunea Râuşor, din Retezat, unde funcţionează o pârtie de 600 de metri. Stratul de zăpadă în zonă măsoară circa 45-50 de centimetri

Digi24.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here