ASF dă asigurări că prețul polițelor RCA nu va crește după falimentul Euroins

0
145

Preţul poliţelor RCA nu va crește în urma falimentului Euroins pentru că deja sunt luate măsuri astfel încât tarifele practicate de către asigurători să rămână în piaţă cele din 2022, a declarat, luni, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, Nicu Marcu, la ieşirea de la audierile din comisiile reunite de specialitate din Senat.

„Preţul poliţelor nu o să crească în urma acestui faliment pentru că deja luăm nişte măsuri cu privire la proiectul de Hotărâre de Guvern pe care l-am înaintat Ministerului de Finanţe astfel încât tarifele practicate de către asigurători, nu tarifele de referinţă, să rămână în piaţă cele din 2022. Deci efectul pe următoarele 6 luni până când dispare efectul ieşirii Euroins din piaţă se dispersează la celelalte companii”, a spus Nicu Marcu. Întrebat dacă Fondul de Garantare a Asiguraţilor va avea banii disponibili pentru plata tuturor celor care au suferit în urma situaţiei de la Euroins, Nicu Marcu a răspuns afirmativ.

„Fondul de Garantare a fost constituit să aibă bani. Are resursele necesare pe care poate să le abordeze astfel încât să aibă bani să plătească toate despăgubirile pentru cei care sunt păgubiţi în urma companiei Euroins”, a declarat Nicu Marcu, potrivit Agerpres. Colaborarea cu Euroins a fost extrem de dificilă, pentru că nu furnizau documente, nu furnizau informaţii, motiv pentru care controalele s-au dispus aproape lunar, unele fiind inopinate, iar altele permanente, a mai declarat, luni, șeful ASF. După audierile din comisiile reunite de specialitate din Senat, USR a cerut demisia conducerii ASF.

Digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here