Putin l-a primit pe Xi Jinping la Kremlin și a salutat planul Chinei pentru „criza acută” din Ucraina. Xi l-a numit „prieten drag”

0
172

Președintele chinez Xi Jinping a ajuns, luni, la Moscova. Acesta a fost primit la Kremlin de omologul său rus. Putin i-a spus lui Xi că a salutat propunerea Beijingului de a pune capăt „crizei acute” din Ucraina și că a privit planul propus de China „cu respect”. Luni, miniștrii de externe ai UE au convenit asupra unui plan de 2 miliarde de euro pentru a-și reface stocurile și pentru a cumpăra în comun muniție pentru Ucraina.

Președintele chinez Xi Jinping a fost primit de Vladimir Putin la Kremlin.  În declarațiile la Kremlin, Putin i-a spus lui Xi că a salutat propunerea Beijingului de a pune capăt „crizei acute” din Ucraina și că a privit planul propus de China „cu respect”. „Știți că suntem întotdeauna pregătiți pentru negocieri și vom discuta toate aceste lucruri, inclusiv sugestiile dvs”, i-a spus Putin. El a mai spus că Rusia a fost „puțin invidioasă” pe dezvoltarea rapidă a Chinei din ultimele decenii.

Președintele Xi Jinping i-a transmis lui Putin că este „sigur” că poporul rus îl va sprijini pe Putin la alegerile prezidențiale de anul viitor. „Știu că anul viitor vor avea loc alte alegeri prezidențiale în țara dumneavoastră. Datorită conducerii dumneavoastră puternice, Rusia a făcut progrese semnificative în atingerea prosperității țării în ultimii ani. Sunt sigur că poporul rus vă va sprijini ferm în eforturile dumneavoastră”, a declarat președintele Chinei. Reuters notează că Xi l-a numit pe Putin „prietenul meu drag” și că liderul rus a folosit același termen pentru oaspetele său.

Digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here