România vrea să renunțe la petrolul rusesc: efectul estimat asupra facturilor

0
286

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a afirmat că România îşi permite să renunţe la importul de petrol rusesc, iar ţara noastră ca stat membru al UE susţine propunerea Comisiei Europene inclusă în al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei. Chestionat dacă nu există posibilitatea creşterii preţului la gaz, în acest context, ministrul a oferit asigurări că nu va exista o scumpire şi a amintit că Guvernul a aprobat deja o ordonanţă de urgenţă pentru plafonarea preţului la gaz, informează News.ro.

„Sigur că da. Se discută de foarte mult timp despre acest lucru. Noi am discutat cu rafinăriile despre această posibilitate. Aţi văzut că cei de la OMV Petrom iau în calcul achiziţionarea de petrol din alte surse. E vorba de produsele petroliere, benzină şi motorină. România e solidară, e stat membru. Aţi văzut decizia Comisiei Europene. Nu se pune problema să ne ia neperegătiţi”, a declarat Virgil Popescu, întrebat, miercuri la finalul şedinţei de Guvern, dacă îşi permite România să renunţe la petrolul rusesc.

Chestionat dacă ar putea exista un impact asupra preţului gazului pentru români, ministrul Energiei a răspuns: „Preţul gazului pentru români, aţi observat că Guvernul a aprobat o ordonanţă de urgneţă în urmă cu o lună şi jumătate, preţul este la un preţ fix de 150 lei pe MW”.

„Deci nu vedem să se reflecte în facturile românilor. În acest moment, România produce mai mult gaz decât consumă, deci nu avem nicio ameninţare pe termen scurt. Noi lucrăm la reducerea dependenţei de gazul Rusiei din luna noiembrie a anului trecut. Deci lăsaţi-ne să finalizăm”, a completat Popescu.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, referitor la cel de-al şaselea pachet de sancţiuni împotriva Rusiei anunţat de preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, printre care se numără interzicerea importului de petrol rusesc în alte state, că România sprijină această propunere, iar Guvernul României lucrează la soluţii sustenabile care pot fi puse în practică într-un termen rezonabil de scurt.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat al şaselea pachet de sancţiuni impus Rusiei în urma războiului declanşat în Ucraina. Astfel, Uniunea Europeană propune interzicerea totală a importurilor de petrol rusesc, într-un mod organizat, prin eliminarea treptată a livrărilor de petrol brut în termen de şase luni şi produse rafinate până la sfârşitul anului.

Stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here